ALBASAT
Fără categorie

Amenzi de 42 de milioane de lei pentru angajatorii care folosesc munca la negru

Cu 42 de milioane de lei au fost amendați, anul trecut, angajatorii din Moldova pentru folosirea muncii la negru, sumă din care au fost achitați peste 15,6 milioane de lei. Datele Serviciului Fiscal de Stat au fost prezentate la Consiliul Economic pe lângă prim-ministru, în cadrul ședinței grupului de lucru pentru rеduсеrеa ocupării informalе și a fenomenului ,,salariilor în plic”, transmite IPN.

Potrivit reprezentantei Serviciului Fiscal de Stat (SFS), Nicoleta Nimerenco, în 2018 au fost constatate 193 de cazuri de utilizare a muncii la negru sau de achitare a salariilor în plic. Dacă în primele 9 luni ale anului, angajatorii declarau lunar un fond de salarizare de 3 miliarde 900 de milioane de lei, atunci în lunile octombrie-decembrie fondul de salarizare ajunge la 4 miliarde 500 de milioane de lei. În ianuarie anul curent, acesta a constituit 4 miliarde 451 de milioane de lei.

Potrivit Consiliului Economic, facilitățile fiscale propuse anul trecut de Guvern, cum este reducerea cotei contribuției de asigurări sociale, au dus și la creșteri ale bugetului asigurărilor sociale de stat și fondului asigurării obligatorii de asistență medicală. În primele trei luni ale anului curent, contribuțiile pentru asigurările sociale au înregistrat o creștere comparativ cu anul 2018 cu 6%, iar la primele de asigurare obligatorie de asistență medicală cu 20%.

În perioada martie-septembrie, SFS va verifica câte 100 de agenți economici din principalele domenii cu risc maxim de utilizare a muncii nedeclarate, cum ar fi transport sau construcții.

În anul 2018 Guvernul a lansat reforma fiscală scopul principal al căreia este combaterea fenomenului salariilor în plic care are ca efect pensiile mici și venituri mai reduse la bugetul de stat colectate sub formă de impozite. Urmare a reformei a fost introdusă cota unică a impozitului pe venit pentru persoane fizice de 12%, în loc de 18% și 7%, iar contribuția angajatorului la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat a fost redusă de la 23% la 18%.

Related posts

Se scumpesc coletele și scrisorile. Noi tarife la Poșta Moldovei

AlbasatTV, Nisporeni

Zilele de pomenire să le facem în liniște și cu credință, preot

AlbasatTV, Nisporeni

39 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl

AlbasatTV, Nisporeni

Ungheniul găzduiește Festivalul Podul de Flori

AlbasatTV, Nisporeni

„Miss Gimnaziu 2025”: Fetele din Nisporeni și Țuțora au demonstrat ce înseamnă talentul și încrederea!

AlbasatTV, Nisporeni

Locuri vacante în raionul Nisporeni: 149 oportunități de angajare în diverse domenii

AlbasatTV, Nisporeni

Terminalele vamale din Chișinău vor fi mutate în afara orașului

AlbasatTV, Nisporeni

Elevii din toată țara vor comemora victimele foametei organizate din 1946-1947

AlbasatTV, Nisporeni

Cod galben de îngheț la sfârșitul lunii aprilie

AlbasatTV, Nisporeni

Un avion s-a prăbușit în Thailanda

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment