ALBASAT
Actualitate Societate

Amenzi de peste 6 milioane de lei pentru corupere electorală pasivă

Centrul Național Anticorupție informează că, până la 15 noiembrie curent, a aplicat amenzi de peste 6 150 000 de lei pentru corupere electorală pasivă, pe marginea proceselor-verbale recepționate de la Poliție, transmite IPN.

Potrivit CNA, amenzile per caz au variat între 25 000 și 37 500 de lei. Persoanele au fost sancționate pentru pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje, sub orice formă, care nu i se cuvin, cu scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale.

În prezent, CNA examinează procesele-verbale recepționate de la IGP, urmând să ia decizii pe marginea lor. Cei care au comis fapte contravenționale pot fi eliberate de răspundere dacă s-a autodenunţat şi au contribuit activ la descoperirea ori la contracararea faptei de corupere electorală.

Related posts

Cursul valutar oficial la 30.05.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Promoția 2021: absolvirea online a bursierilor finanțați de UE odată cu încheierea unui an extraordinar de către Școala Europeană a Parteneriatului Estic

Albasat

71 de ani de la al doilea val de deportări staliniste

Albasat

Leave a Comment