ALBASAT
Societate

Andrei Spînu: Gazprom a confirmat volumele de gaz pentru luna septembrie

Compania rusească „Gazprom” a confirmat volumele de gaz pentru luna septembrie și a extins termenul de realizare a auditului datoriei pe care o are Moldovagaz până la data de 1 octombrie. Despre aceasta a anunțat vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, după discuțiile cu Alexei Miller, directorul general al „Gazprom”, transmite IPN.

Potrivit lui Andrei Spînu, discuțiile au vizat inclusiv capacitatea de plată a „Moldovagaz” a prețului ridicat pentru gaz și perspectivele livrării de gaze pentru iarna care vine. „Am informat că realizarea auditului până la 1 octombrie nu este posibilă și am reiterat necesitatea de a extinde termenul până la data de 31 martie 2023. Vom continua discuțiile și în perioada următoare”, a menționat vicepremierul într-o postare pe o rețea de socializare.

La fel, ministrul a comunicat că „Energocom” a semnat trei contracte de furnizare a energiei electrice, pentru luna septembrie. Pentru 67% a fost semnat contract cu MGRES din stânga Nistrului la prețul de 59,9 USD/MWh. Pentru 30% din achiziție a fost încheiat un contract cu compania ucraineană Energoatom, la prețul de 77 USD/MWh. Și pentru 3% din achiziție, cu scopul balansării consumului de vârf, a fost încheiat un contract cu Ukrhydroenergo, la prețul de 100 USD/MWh.

Prețul mediu ponderat pentru luna august este de 66,23 USD/MWh. Vicepremierul a precizat că „tariful la energie electrică pentru cetățeni și economie rămâne neschimbat”.

Zilele trecute „Moldovagaz” a transferat integral companiei rusești „Gazprom” plata pentru gazele naturale furnizate în prima jumătate a lunii august. Este vorba despre 16,74 milioane de dolari, ceea ce reprezintă 50% din plata în avans pentru consumul din luna august.

Contactul de livrare a gazelor dintre Moldovagaz și Gazprom a fost semnat în octombrie 2021 pentru o perioadă de cinci ani. Potrivit anexei contractului, partea moldovenească se obligă să realizeze un audit independent internațional al datoriilor Moldovagaz față de Gazprom, sumă acumulată în perioada 1993-2021. După efectuarea auditului, Chișinăul se angajează să stabilească un calendar de achitare a datoriilor malului drept.

Însă contractul de audit a putut fi semnat doar în luna august 2022, potrivit autorităților moldovenești, din cauza războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei vecine. Companiile contractate, una din Norvegia și alta din Marea Britanie, se angajează să încheie auditul până pe 30 ianuarie 2023. Președinta Maia Sandu a spus într-un interviu recent pentru Vocea Basarabiei că Gazprom a inițiat și un propriu audit al datoriei, deși anexa la contrat stipulează că organizarea acestuia este responsabilitatea „părții moldovenești, adică a Guvernului moldovenesc”.

Auditul se referă doar la datoriile malului drept acumulate pe parcursul a circa 30 de ani, care se presupune că constituie în jur de 700 mii de dolari, dar nu se referă și la datoria malului stâng care, conform diferitor date, constituie între 7 și 8 miliarde de dolari. În toată această perioadă, Federația Rusă a acceptat ca Tiraspolul să nu achite gazul consumat practic deloc.  

Related posts

Energocom va contracta un credit în echivalentul a 25 de milioane de euro

AlbasatTV, Nisporeni

Două poduri de încrucișare vor fi construite în municipiul Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

Studiul care dă peste cap speranțele că noul coronavirus va dispărea pe timpul verii

Albasat

Leave a Comment