Angajații de la Spații Verzi s-au pus pe cosit iarbă și o vor face toată săptămâna. Primarul capitalei, care a făcut o tură prin oraș, s-a arătat nemulțumit că iarba ajunge până la brâu, transmite IPN.
În cadrul şedinţei operative a serviciilor Primăriei, Serghei Carp, șeful Asociației de gospodărire a spațiilor verzi, s-a justificat că până acum a fost secetă şi angajaţii de la Spații Verzi au fost implicați în lucrările de irigare, după care au fost câteva zile cu ploaie și iarba a crescut rapid.
Primarul Ion Ceban s-a arătat nemulțumit de situaţia spaţiilor verzi din capitală și l-a avertizat pe Serghei Carp cu demisia dacă „o să avem obiecții majore din partea ambroziei sau orice altceva”.
„Am făcut sâmbătă, duminică, dar şi azi dimineaţă o tură prin oras, iarba-i la brâu în unele cazuri. S-a solicitat să dispunem ca să fie procure 50 de motocositoare suplimentar la ce avem în stoc, am făcut acest lucru, dar iarba tot e până la brâu. Ori nu reuşesc oamenii să intervină, ori ne-am pus pe-o parte şi mai dormim sâmbată şi duminică”, a spus primarul.
Edilul i-a sugerat șefului de la Spații Verzi să implice și agenții economici în menținerea curățeniei în spațiile adiacente imobilelor pe care le au în proprietate sau le arendează.