ALBASAT
Societate

ANRE amână termenul de aplicare a Regulilor pieței energiei electrice

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a decis să amâne punerea în aplicare a Regulilor pieței energiei electrice, aprobate în august anul trecut. Decizia a fost luată în ședința de astăzi, 29 octombrie, iar noul termen anunțat este  1 ianuarie 2022, transmite IPN.

Termenul nou a fost coordonat atât cu secretariatul Comunității Energetice, cât și cu operatorii pieței energiei electrice din țară, precizează un comunicat de presă al ANRE. Potrivit sursei citate, prin această decizie s-a oferit timp suplimentar pentru identificarea pârghiilor optime care vor contribui la soluționarea problemei dezechilibrelor provocate de entitățile nelicențiate care activează în regiunea transnistreană. Decizia este motivată și de situația dificilă din complexul energetic din țară și din regine, majoritatea țărilor luând decizii de protejare a producătorilor și consumatorilor proprii.

Adițional, ANRE a aprobat Regulamentul de admitere în exploatare a instalațiilor electrice. Odată cu intrarea în vigoare a acestuia, va fi completat vidul normativ cu privire la modul de eliberare a actelor de corespundere pentru sistemele de distribuție închise, precum și pentru transmiterea instalațiilor electrice, liniilor electrice și posturilor de transformare cu titlu gratuit în proprietatea operatorului de sistem.

De asemenea, a fost aprobat Regulamentul privind autorizarea laboratoarelor electrotehnice, care asigură accesul reglementat și nediscriminatoriu pentru toți solicitanții care doresc să obțină autorizația cu privire la laboratorul electrotehnic. Implementarea Regulamentului va ridica nivelul de concurență și calitatea serviciilor prestate de laboratoare electrotehnice , ceea ce va contribui la buna funcționare a instalațiilor electrice, se mai spune în comunicatul ANRE.

Regulile pieței energiei electrice creează premisele necesare pentru dezvoltarea unei piețe interne de energie electrică competitive atât prin dezvoltarea surselor de producere a energiei electrice autohtone, cât și prin determinarea semnalelor necesare dezvoltării rețelelor electrice pentru schimburile transfrontaliere de energie și integrarea Republicii Moldova în piața de energie electrică regională și, ulterior, în cea europeană. Prin aprobarea acestui set de norme, ANRE a îndeplinit prevederile esențiale ale Pachetului Energetic III aferent pieței energiei electrice și a realizat angajamentele asumate de Republica Moldova în cadrul Acordului de Asociere cu UE și a Planului de acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru anul 2020.

Related posts

Cererile pentru compensații la energie pot fi depuse de azi

AlbasatTV, Nisporeni

Republica Moldova a primit un lot de ajutor în valoare de peste 200 de milioane de lei din partea Germaniei, pentru lupta cu pandemia

Albasat

Rămân deschise doar farmaciile, alimentarele și PECO

Albasat

Leave a Comment