ALBASAT
Fără categorie

ANRE: Nu există motive pentru creșterea tarifelor la gaze pentru consumatorii finali

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetic informează că nu există motive pentru creșterea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorii finali, dat fiind faptul că nu există nicio solicitare în acest sens din partea operatorului SA „Moldovagaz”. Comentariul vine în contextul în care presa a scris că Gazprom a majorat prețul la gazele naturale livrate în Moldova, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, ANRE precizează că pentru o ajustare a tarifelor, SA „Moldovagaz” trebuie să prezinte calcule necesare, cu argumente plauzibile în acest sens. De asemenea, potrivit Legii cu privire la gazele naturale, Consiliul de administrație al Agenției este obligat să examineze cererile privind costurile de bază, prețurile și tarifele reglementate în termen de cel mult 180 de zile calendaristice de la data înregistrării solicitării.

Presa a scris că, în primul trimestru al anului curent, prețul gazelor naturale livrate în Moldova de către compania rusească Gazprom constituie 237, 46 dolari pentru o mie de metri cubi, cu 25% mai mult comparativ cu prețul de import din aceeași perioada a anului trecut.

Related posts

Începând din această lună, locuitorii orașului Nisporeni vor colecta separat deșeurile

AlbasatTV, Nisporeni

EU Talks: Vorbim cu Europa la Ungheni

AlbasatTV, Nisporeni

Circa 1 milion de lei și 36 de mii de euro, ridicați în dosare de finanțare ilegală a unui partid

AlbasatTV, Nisporeni

Se lasă frigul. Cod galben de înghețuri în toată țara

AlbasatTV, Nisporeni

Deputata Victoria Cazacu se alătură lui Renato Usatîi

AlbasatTV, Nisporeni

Veaceslav Platon, vizat într-un dosar penal în Federația Rusă

AlbasatTV, Nisporeni

Peste 27 de miliarde de lei au fost încasați la bugetul de stat în 9 luni de Serviciul Vamal

AlbasatTV, Nisporeni

Un bărbat riscă să facă trei ani de pușcărie pentru că a descărcat imagini cu pornografie infantilă

AlbasatTV, Nisporeni

Doi pietoni accidentați la Strășeni. Unul a murit pe loc, altul este în comă

AlbasatTV, Nisporeni

Sancțiuni UE bașcanului Evghenia Guțul și altor lideri găgăuzi

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment