Elevii din instituțiile de învățământ general din regiunea transnistreană vor mai învăța o săptămână după încheierea anului școlar. Autoritățile de la Tiraspol argumentează o astfel de decizie prin faptul că mai devreme școlarilor le-a fost prelungită vacanța, iar acum vor recupera din programul ratat, transmite IPN.
Prin prelungirea vacanțelor s-au omis circa 3 săptămâni de studiu. O parte din program a fost comasat, dar nu s-a reușit parcurgerea completă a acestuia. De aceea, s-a decis extinderea anului școlar.
Grupul operativ de luptă cu răspândirea infecției COVID-19 din stânga Nistrului a mai decis că localnicii vor putea merge, de sărbătorile de Paști, la mormintele apropiaților, cu respectarea măsurilor sanitare. Recomandarea este ca slujbele religioase să aibă loc în aer liber.
Concomitent, administrația de la Tiraspol a mai decis că anul acesta nu vor exista restricții în ceea ce ține de desfășurarea sărbătorilor din luna mai în zonele de agrement.
- Băncile și furnizorii de plăți, obligați să informeze clar despre comisioane: Parlamentul a votat o nouă lege în prima lectură
- Mandat de arest pe numele fugarului Ilan Șor, în dosarul BEM
- Atac cu drone asupra Moscovei: o rafinărie de petrol, lovită pentru a doua oară în trei zile
- Doi decani de la Universitatea din Comrat, reținuți într-un dosar de corupție. Rectorul, cercetat în libertate
- Prejudiciul escrocheriilor online și telefonice este de 157 de milioane de lei, șeful IGP

