Centrul de Sănătate Briceni urmează să fie dotat cu echipament pentru ultrasonografie în valoare de 72 de mii de dolari. Este vorba despre un proiect finanțat de Guvernul Japoniei în cadrul Programului „Kusanone”, transmite IPN.
Ambasadorul Yamada Yoichiro a declarat la ceremonia de semnare a contractului de grant că aparatul de diagnosticare cu ultrasunet va facilita munca medicilor din cadrul Centrului de sănătate și va ajuta locuitorii din raionul Briceni. De asemenea, va ajuta și refugiații din Ucraina care au fost găzduiți în raion. „Suntem recunoscători și aplaudăm Moldova pentru că a arătat lumii întregi un exemplu minunat de ospitalitate oferit refugiaților. Ați făcut acest lucru în pofida crizei energetice și a inflației cauzate de războiul Rusiei care a afectat crunt Republica Moldova”, a mai spus Yamada Yoichiro.
Potrivit ambasadorului, Japonia este alături de Republica Moldova în aspirațiile sale de aderarea la Uniunea Europeană. „Deși Japonia nu este membru UE, împărtășește aceleași valori și principii de guvernare ca și Uniunea Europeană – democrația, drepturile omului, legalitatea politică, transparență și egalitatea în fața legii”, a notat ambasadorul.
Directorul Centrului de Sănătate Briceni, Dumitru Gîncul, a mulțumit Japoniei pentru asistență. Locuitorii raionului Briceni vor beneficia de servicii performate cu ajutorul aparatului nou de ultrasonografie. Echipamentul existent are deja un termen de exploatare de peste 20 de ani.
Programul de granturi pentru securitate umană „Kusanone” a fost lansat în Moldova în anul 2008. Până în prezent, Japonia a oferit finanțare nerambursabilă în sumă de peste 6,9 milioane de dolari pentru peste 80 de proiecte în domeniile educației, sănătății și utilităților publice.
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan
- Maia Sandu, la Forumul pentru Integrare Europeană: Prioritățile se concentrează pe trei domenii-cheie