ALBASAT
Societate

Apel către organele de drept de a reveni la soluționarea fărădelegilor față de „Ednateric Trans” și „Transeric Tur”

Avocatul Anatolie Istrate, care reprezintă interesele companiilor de transport „Ednateric Trans” și „Transeric Tur”, îndeamnă organele de drept și conducerea țării să revină la plângerile cu privire la fărădelegile admise în privința celor două companii transportatoare, să nu paseze responsabilitatea de la un organ la altul și să nu ofere răspunsuri formale. „Este timpul să reveniți la aceste plângeri și să redresați situația”, a declarat Anatolie Istrate într-o conferință de presîă la IPN.

Potrivit avocatului, organele de drept, conducerea țării și procurorul general au fost informați despre acțiunile ilegale în raport cu companiile transportatoare, iar altele au fost reflectate în plângerile adresate Parlamentului, Comisiei juridice, numiri și imunități, Procuraturii Anticorupție, procurorului general, conducerii MAI, pe parcursul anului 2019 și începutul anului 2020. Potrivit avocatului, instanțele respective au fost informate despre cauzele penale și fărădelegile organelor de urmărire penală întreprinse împotriva acelor două companii și familiilor fondatoare ale acestora. „Domnilor, vă rog frumos. „Nu  pasați responsabilitatea doar cu răspunsuri formale, pasând aceste cereri, petiții, de la un organ la altul. Este timpul să reveniți la aceste plângeri și să redresați situația. Să ne faceți ca noi, cetățenii Republicii Moldova să ne simțim liberi. Organul de urmărire penală să fie un organ de urmărire penală independent, de asemenea, procurorul. De altfel, cum prevede și Codul de urmărire penală. Businessul în Republica Moldova să prospere, dar să prospere fiind garantat că activitatea lor nu va fi persecutată, iar businessul nu va fi preluat”, a declarat avocatul.

Alt avocat a transportatorilor auto „Ednateric Trans” și „Transeric Tur”, Alexandru Bot, susține că se încearcă blocarea activității celor două companii și intimidarea angajaților. Potrivit apărării, pe parcursul zilei de miercuri, 12 august, au avut loc 16 percheziții, fiind admise abateri de la norma legală. Avocatul a mai spus că au fost stopate și două autocare care aparțin unei companii partenere, din Cehia. S-au făcut percheziții la oficiul companiilor și la domiciliile angajaților.

Avocata Angela Istrate, susține că, faptul că fondatorii companiilor nu acceptă să participe la acele acte de corupere care li se solicită, îi plasează pe aceștia în lista persoanelor urmărite. Avocata nu crede că, dacă există o suspiciune, care nici nu este una rezonabilă, companiilor de transport trebuie să le fie sistată activitatea. Ea se întreabă cine va întoarce prejudiciul cauzat în urma perchezițiilor, mai ales că prejudicii au fost cauzate și călătorilor care în perioada de pandemie au mizat pe un transport sigur.

Sperăm că mesajele noastre vor fi auzite de acei reprezentanți ai Uniunii Europene care finanțează proiectul în reforma justiției din Moldova”, a adăugat Angela Istrate. Avocații dau asigurări că, dacă „nu se va opri dezmățul”, vor merge la CEDO.

Related posts

În cazul unor alegeri, în Parlament ar fi aceleași fracțiuni – sondaj

Albasat

Buletin de ştiri ALBASAT (28.01.2020)

Albasat

Maia Sandu s-a întâlnit la New York cu președintele SUA Joe Biden

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment