Facebook a anunţat că va lansa în curând un update pentru aplicaţia sa mobilă, care va aduce un nou design şi o reorganizare a principalelor categorii.
Grupurile vor deveni cel mai important element al noii versiunii de Facebook. Pictograma care facilitează accesul la grupuri va fi plasată în centrul barei de butoane pentru a fi mai uşor accesibilă şi pentru a încuraja folosirea grupurilor de discuţii.
Acestea vor beneficia de o secţiunea similară albasat_postsfeed-ului, care va afişa cele mai interesante postări din grupurile pe care utilizatorul le accesează cel mai frecvent.
Conform celor de la de la Facebook, peste 400 de milioane de utilizatori ai reţelei sociale fac parte din cel puţin un grup de discuţii pe un topic pe care-l consideră important.
De o atenţie specială se bucură şi partea de evenimente a reţelei sociale, considerată al doilea punct de focus al update-ului, după grupurile de discuţii.
Facebook vrea ca noua secţiune de evenimente să fie locul pe care utilizatorii îl accesează prima oară atunci când sunt în căutarea unor evenimente care se desfăşoară în apropiere.
Această secţiune organizează evenimentele în funcţie de locul în care se desfăşoară şi de data la care au loc, putând fi uşor găsit în cadrul unui calendar intuitiv. Domeniile de interes şi prietenii care participă sunt alte două elemente pe baza cărora vor fi afişate evenimente noi.
Noul design elimină albastrul tradiţionalul din partea superioară a aplicaţiei, care este acum mult mai albă. De asemenea, spun cei de la Facebook, aplicaţia ar trebui să fie şi mult mai rapidă după ce a suferit un nou proces de optimizare.
Update-ul a fost deja lansat atât pe iOS, cât şi pe Android, urmând să fie disponibil în zilele următoare pentru toţi utilizatorii.