Europa a avut cu 159.000 de decese mai mult decât estimările, potrivit cifrelor prezentate joi de directorul Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa, Hans Kluge.
Epicentrul pandemiei de coronavirus pare că s-a mutat în America de Sud, dar Europa are aproape jumătate din decesele înregistrate la nivel global.
„Mai puţin prezentat, dar la fel de alarmant este că avem un exces de 159.000 de morţi raportaţi în 24 de ţări europene. Aceste decese sunt peste numărul mediu la care ne-am aştepta în intervalul acesta de timp”, a declarat dr. Hans Kluge, citat de Mediafax.
Excesul de decese este un mecanism care numără persoanele ce au murit în timpul unei crize, indiferent de cauză, şi îl compară cu numărul aşteptat în condiţii normale. Este un mecanism foarte important pentru a măsura impactul general al unei boli.
În Marea Britanie, datele publicate de Oficiul Naţional pentru Statistici arată un exces al deceselor de peste 60.000.
Alte date prezentate au fost că şase din zece decese s-au înregistrat la bărbaţi, iar 94% dintre cei morţi aveau peste 60 de ani.