În două luni de la lansarea campaniei de predare benevolă a armelor păstrate ilegal, poliției i-au fost predate 316 arme din circuitul civil, precum și 75 de unități de armă și 1275 de muniții de diferit calibru deținute ilegal. Alte 57 de unități de armă deținute ilegal au fost depistate și ridicate de polițiști, transmite IPN.
Inspectoratul General al Poliției precizează că în cele două luni polițiștii au verificat peste 43 de mii de posesori de arme și au documentat peste 1495 de persoane pentru încălcarea regulilor de păstrare, port, folosire și deținere a armelor letale și neletale.
Predarea benevolă a armelor, munițiilor și materialelor explozive scutește persoana de sancțiunea prevăzută de legislație pentru deținere ilegală: până la șapte ani de închisoare și amendă de până la 65 de mii de lei.
Despre modul de predare, cetățenii se pot informa la cel mai apropiat sector sau inspectorat de poliție, sau apelând numărul de Urgență 112.
În ultimii zece ani au fost scoase din circuitul ilegal circa 20 000 de arme de foc, care au fost distruse prin topire.
Campania se va încheia pe 31 mai.
- Resturile unei drone, găsite pe plaja din localitatea Sfântu Gheorghe din România. Al doilea incident cu implicarea unei drone într-o singură zi.
- 23 de voluntari ai Corpului Păcii au depus jurământul și vor activa timp de doi ani în comunități din Moldova
- Benzina trece pragul de 30 de lei, iar motorina se ieftinește ușor
- Codul galben de pericol de incendiu, prelungit până pe 21 august
- Creștinii pe stil vechi au intrat în Postul Adormirii Maicii Domnului

