Cinci persoane au fost rănite ușor într-un atac care a avut loc, vineri, pe aeroportul din Jizan, în Arabia Saudită lângă frontiera cu Yemenul, potrivit presei oficiale saudite.
„Un proiectil ostil a căzut pe aeroportul Regele Abdullah”, potrivit unui comunicat al Coaliţiei pentru restabilirea legitimităţii în Yemen, citat de agenţia oficială de presă saudită (SPA) care nu a oferit mai multe detalii, scrie Agerpres.
Mai multe atacuri recente au vizat ţinte saudite. Acestea au fost atribuite forţelor houthi care luptă împotriva coaliţiei conduse de Arabia Saudită în Yemen pentru a reinstala guvernul destituit.
Miercuri, patru muncitori au fost răniţi după ce coaliţia a interceptat o dronă încărcată cu explozivi care viza aeroportul saudit Abha, a raportat media de stat. Cele patru persoane au fost lovite de resturile dronei, a precizat coaliţia, potrivit SPA.
În 31 august, acelaşi aeroport a mai fost lovit de o dronă care a rănit opt persoane şi a avariat un avion civil.
Situat în munţii din sud-vestul regatului, oraşul Abha este o destinaţie populară pentru turiştii saudiţi.
Arabia Saudită a intervenit în războiul yemenit în 2015 alături de guvernul recunoscut la nivel internaţional. Rebelii houthi, apropiaţi Iranului, au vizat în mod repetat regatul saudit cu atacuri la frontieră.
- Democrația începe cu implicarea: cum pot tinerii din Nisporeni să-și facă vocea auzită
- Experții FMI vin la Chișinău pentru a analiza evoluțiile economice din Moldova
- SUA acordă un grant de 3,7 milioane de dolari pentru dezvoltarea unui centru de securitate cibernetică în Moldova
- Tinerii pot influența deciziile din comunitate. Cum se pot implica? (Video)
- Președintele Franței face apel la calm după ce protestele violente din ultimele zile

