Platforma Națională a Societății Civile din Parteneriatul Estic își exprimă solidaritatea cu ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko și cere partidelor politice să renunțe la transformarea diplomaților europeni în ținte politice, concentrându-se pe găsirea unor soluții democratice pentru rezolvarea crizei politice, în conformitate cu interesul cetățenilor, transmite IPN.
Într-o notă de poziție, Platforma menționează că Partidul Șor, prin deputatul-fugar Ilan Șor, și Partidul Socialiștilor au lansat recent atacuri la adresa ambasadorului UE în Republica Moldova pentru a distrage atenția de la manevrele nedemocratice și neconstituționale pe care le fac pentru a-și conserva puterea după pierderea alegerilor prezidențiale de către Igor Dodon. Cele două partide îi reproșează diplomatului european diverse luări de poziție pe care acesta le-a avut și invocă o așa-zisă încălcare de către acesta a „suveranității” țării. În realitate, este vorba de o diversiune: atât Partidul Șor cât și PSRM par mai degrabă preocupați să-și asigure ei o putere suverană de a controla instituțiile statului, în pofida faptului că au pierdut sprijinul electoratului.
Potrivit Platformei Naționale a Societății Civile din Parteneriatul Estic, suveranitatea nu este afectată de ambasadorul UE, care declară că au fost abateri de la angajamentele pentru reformă pe care Republica Moldova și le-a asumat oficial în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, ci chiar de către cei care promovează astfel de demersuri. Chiar și Curtea Constituțională a Republicii Moldova a stabilit neconstituționalitatea unuia dintre proiectele de lege adoptate în decembrie 2020 de o majoritate formată din PSRM, Partidul Șor și grupul „Pentru Moldova”, care a încălcat procedurile legale și de transparență decizională.
Ambasadorul Peter Michalko a vorbit de pe poziția relației de parteneriat și de colaborare între Uniunea Europeană și Republica Moldova. Pe lângă Acordul de Asociere cu UE semnat de Republica Moldova în anul 2014, care cuprinde o serie de obligații de ambele părți, UE se află într-o poziție de parteneriat din multe alte puncte de vedere, se menționează în declarație. UE reprezintă principalul partener comercial al Republicii Moldova, în 2020 volumul de exporturi în UE a constituit 67% din totalul exporturilor Republicii Moldova, iar colaborarea cu UE și respectarea normelor și valorilor europene consolidează de fapt suveranitatea Republicii Moldova și dezvoltarea ei economică, socială și democratică.
Nota de poziție a fost semnată de 96 de organizații membre ale Platformei Naționale a Societății Civile din Parteneriatul Estic.