ALBASAT
Nisporeni Societate

ATENȚIE EXAMEN! Sesiunile de examene pentru absolvirea treptei gimnaziale și BAC se declară oficial deschise! Vezi câți elevi susțin examenul în Nisporeni

Sesiunea examenelor de absolvire a treptei gimnaziale și de bacalaureat sunt în plin proces de desfășurare. Astfel, au fost deja desfășurate examenele la limba și literatura română (pentru alolingvi), pe 6 iunie începând sesiunea de bază a examenelor de absolvire a treptei gimnaziale, iar pe data de 7 iunie fiind desfășurată prima probă de BAC la materiile de bază. Examenele se desfășoară în prezență fizică, fără restricții, așa cum era înainte de pandemie, dar procesul de verificare a testelor gimnaziale a fost schimbat, susține Rodica Marian, șefa adjunct al Direcției Generale Învățământ Tineret și Sport Nisporeni.

„Examele de absolvire a treptei gimnaziale, în anul curent, se vor desfășura cu prezență fizică și vor fi evaluate de o comisie raională de evaluare a testelor, fapt ce prezintă diferența de procedură, comparativ cu anul precedent. În anul precedent am avut comisii create pentru fiecare instituție, sau zonal. Anul acesta vom concentra comisiile de evaluare la nivel raional. Evaluarea testelor va începe imediat din ziua următoare și va dura 3-5 zile, în dependență de numărul de teste, numărul de participanți„, a spus Rodica Marian, șef adujnct DGÎTS Nisporeni

Dacă examenele de absolvire a treptei gimnaziale se desfășoară în instituția în care a studiat gimnaziul, sesiunea de BAC se desfășoară în altă instituție, elevii fiind repartizați în cele 2 centre de bacalaureat (Boris Cazacu și Mircea Eliade). Elevii de la Liceul Teoretic Boris Cazacu vor susține examenele de bacalaureat la Liceul Teoretic Mircea Eliade, iar cei de la liceele „Mircea Eliade” și „Prometeu” vor susține examenele la Liceul Teoretic Boris Cazacu. De ce a fost făcută această repartizare a ținut să explice Rodica Marian: „Acest lucru se organizează tocmai pentru a evita orice suspecții și orice gen de compromis, care poate fi acceptat în contextul organizării sesiunii de examene. Nu înseamnă deloc că aceste condiții ar crea cumva stres pentru elevi, pentru candidații la examenele de bacalaureat. Pentru a diminua acest factor de stres care s-ar crea în contextul schimbării instituțiilor pentru susținerea examenelor, se organizează ziua ușilor deschise, elevii au șansa să meargă în instituția în care vor da examenul, să vadă sala unde vor susține examenul, au șansa chiar să se așeze în banca în care vor susține examenul„.

Evaluarea testelor de BAC nu a avut de suferit schimbări în acest an.

Evaluarea testelor de bacalaureat are loc la nivel național în cadrul Comisiei Naționale de Evaluare. Din raionul Nisporeni vom avea 4 cadre didactice care vor face parte din această comisie. Respectiv, mizăm pe corectitudine, seriozitate și un proces de evaluare cât mai eficient și cât mai corect, astfel, încât elevii să fie apreciați la justa valoare și să rămână satisfăcuți, iar rezultatele obținute să le servească drept cheie pentru acces în instituții de învățământ superioare” a mai adăugat Rodica Marian.

577 de candidați la examenele de absolvire a treptei gimnaziale, dintre care 545 din anul curent, 30 de elevi restanțieri, iar doi elevi în mod externat,  vor susține examenele în raionul Nisporeni, sesiunea începându-se pe 6 iunie, dat fiind faptul că nu sunt clase alolingve. Sesiunea se va încheia pe data de 13 iunie, odată cu ultimul examen la Istoria românilor și universală. Examenele de BAC le vor susține 193 de absolvenți ai treptei liceale. Sesiunea examenelor de BAC în Nisporeni, fără clase alolingve, se începe pe 7 iunie și se încheie pe 17 iunie, odată cu ultimul examen, obiectul la solicitare. Rezultatele examenelor pentru treapta gimnazială vor fi anunțate pe data de 20 iunie, iar pentru examenele de BAC pe datat de 26 și 27 iunie. Sesiunea suplimentară pentru clasele gimnaziale se va desfășura în intervalul 4-7 iulie, iar pentru liceeni în intervalul 18-25 iulie.

Related posts

Что думают граждане об утверждениях по поводу COVID-19, которые сегодня на слуху. Опрос

Albasat

Percheziții pe dosarul de investigare a „fraudei bancare”. Reacţia BNM

Albasat

Premii pentru sportivii cu medalii la Campionatul de Haltere și la Jocurile Europene din Polonia

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment