ALBASAT
Societate

Au fost realizare mai puține operații de transplant

Instituțiile medico-sanitare contractate de Compania Națională de Asigurări în Medicină au realizat anul trecut 108 operații de transplant, cu 21 mai puține față de anul precedent. Această scădere a fost cauzată de situația epidemiologică și restricțiile impuse în legătură cu aceasta. Operațiile de transplant au fost finanțate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală, se arată într-un comunicat de presă al CNAM, citat de IPN.

Din numărul total de operații realizate, trei au fost transplanturi de ficat, 21 – de cornee și 84 – transplanturi de membrană amniotică pe suprafața oculară. Pentru aceste intervenții au fost alocate peste patru milioane de lei.

Operațiile de transplant sunt efectuate în două instituții medico-sanitare publice contractate de CNAM – Spitalul Clinic Republican „Timofei Moşneaga” şi Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.

În anul 2022, pentru efectuarea operațiilor de transplant a fost prevăzută suma de peste opt milioane de lei. Costul unei operații de transplant de ficat constituie circa 790 de mii de lei, al celui de cornee (fără costul corneei) – circa 22 de mii de lei, iar costul transplantului de membrană amniotică pe suprafața oculară se estimează la aproximativ 18 mii de lei.

Related posts

41 de militari au fost detaşaţi în operațiunea de menținere a păcii din Kosovo

Albasat

S-a stins din viață scriitorul Nicolae Dabija

Albasat

Resursele energetice și autoturismele au dominat importurile Moldovei în prima jumătate de an

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment