ALBASAT
Societate

Austria a decis ca vaccinarea anti-Covid să fie obligatorie pentru cei peste 18 ani. Amenzi între 600 și 3.600 de euro

Austria va introduce obligativitatea vaccinării anti-Covid pentru toți cei peste 18 ani, de la începutul lui februarie, a declarat cancelarul austriac, Karl Nehammer, duminică. Noua măsură ar urma să aibă o fază de adaptare, care să le permită celor reticenți să se vaccineze până la jumătatea lunii martie. „După aceea, vor fi efectuate controale şi a nu fi vaccinat va reprezenta un delict pasibil de sancţiuni financiare între 600 şi 3.600 de euro, în caz de recidivă”, a mai spus oficialul.

„Aşa cum era prevăzut, vom face vaccinarea obligatorie de la începutul lui februarie pentru cei de peste 18 ani”, a declarat la Viena, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful conservator al guvernului, care conduce ţara împreună cu ecologiştii, scrie AFP.

Toată săptămâna au avut loc dezbateri furtunoase în Parlament în jurul acestui proiect, în contextul în care 78,5% din populaţia eligibilă este vaccinată în acest moment cu schema completă.

„Este un proiect sensibil, dar conform Constituţiei, și care necesită o fază de adaptare, menită să le permită celor reticenți să se vaccineze până la jumătatea lui martie”, a detaliat el.

Nu mai puţin de 27.000 de persoane au demonstrat sâmbătă în capitala austriacă împotriva acestei măsuri controversate, acuzată că încalcă libertăţile individuale.

„După aceea vor fi efectuate controale şi a nu fi vaccinat va reprezenta un delict pasibil de sancţiuni financiare între 600 şi 3.600 de euro, în caz de recidivă.

Luată un timp în calcul, vaccinarea minorilor în vârstă de peste 14 ani a fost în cele din urmă abandonată şi numai adulţii vor fi vizaţi de măsură, a precizat liderul conservator în prezentarea proiectului de lege care urmează să fie adoptat joi de Parlament.

Certificatul vaccinal se impune într-un număr crescând de ţări pentru anumite profesiuni, categorii de populaţie sau anumite activităţi. Însă vaccinarea anti-COVID obligatorie pentru toţi rămâne o excepţie. Ea a intrat în vigoare până acum în Ecuador, Tadjikistan, Turkmenistan, Indonezia şi Micronezia.

În Germania, un proiect similar, apărat de noul cancelar social-democrat Olaf Scholz, ar putea fi dezbătut în Bundestag la sfârşitul lui ianuarie.

Măsura, luată în contextul aglomerării spitalelor

Guvernul austriac justifică această măsură rară prin aglomerarea spitalelor şi din dorinţa de a atinge o rată de vaccinare de 90%, care ar permite, potrivit experţilor săi, atingerea unei imunităţi colective, mai scrie sursa citată de Agerpres.

Măsura dispune de o largă majoritate în cameră, unde conservatorii şi Verzii, dar şi social-democraţii şi liberali susţin textul. Numai extrema dreaptă este împotrivă, în numele protejării libertăţilor individuale.

Excepţii sunt prevăzute pentru femeile însărcinate şi toate persoanele care nu pot fi vaccinate din motive medicale.

Sesizarea acestor excepţii în registrul naţional al vaccinărilor nu va fi posibilă decât începând in aprilie, a avertizat organismul însărcinat cu colectarea datelor.

Duminică, potrivit cifrelor guvernului, 5,8 milioane de locuitori din această ţară a Europei centrale care numără 7,4 milioane de persoane eligibile pentru vaccinare dispuneau de un certificat vaccinal la zi.

Related posts

Integrarea în UE devine parte a Constituției Republicii Moldova. Legea supremă va fi republicată

AlbasatTV, Nisporeni

LIVE: Ziua marilor începuturi: Primul sunet de clopoțel la Liceul Mircea Eliade din Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

IGP a recepționat un lot de automobile din partea UNHCR și a Ambasadei SUA

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment