ALBASAT
Societate

Autoritățile de stat planifică că crească cu 10% numărul de locuri în învățământul dual

În învățământ profesional tehnic se planifică majorarea anuală cu 10% a numărului locurilor pentru elevii care participă la forma de învățământ dual. Aceasta prevede instruirea teoretică în instituția de învățământ, iar cea practică la întreprindere. Elevii încadrați în învățământul dual beneficiază și de salariu, și de bursă, a menționat ministrul educației și cercetării, Anatolie Topală, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Potrivit ministrului, cheltuielile agenților economici care participă la acest program sunt compensate. Oficialul a încurajat companiile autohtone să se alăture demersului de a crește interesul pentru învățământul dual. „Ne dorim cu toții ca sistemul educațional să contribuie direct la creșterea economică prin pregătirea specialiștilor de calificarea înaltă, un sistem educațional care să ajute la formarea unei societăți reziliențe la provocările lumii moderne și, nu în ultimul rând, ne dorim un sistem educațional care să promoveze valorile europene”, a adăugat Anatolie Topală.

Ministrul a precizat că studiile de calitate înseamnă, în primul rând, profesori buni, conținuturi relevante și infrastructură modernă. Astfel, 13 universități și colegii pedagogice trec printr-un amplu proces de transformare și modernizare. Ministerul a alocat 289 de milioane de lei pentru 20 de proiecte de îmbunătățire a infrastructurii, dar și de schimbare a conținuturilor predate în aceste instituții.

Cele 13 instituții vor fi dotate cu 52 de laboratoare și centre de cercetare, 67 de săli de curs și polifuncționale, 18 centre didactice și de consiliere. De asemenea, este planificată introducerea unor noi programe de studii, printre care „Securitatea Informațională”, „Știința Datelor”, „Inteligența artificială”. Investițiile în colegiile și universitățile pedagogice va continua și pe viitor, urmând să fie anunțat un nou concurs de proiecte investiționale în sumă de circa 210 milioane lei.

Ministerul lucrează la elaborarea sistemului E-Admitere pentru învățământul superior, care va permite depunerea actelor pentru admitere la universitate în regim online. Pe viitor, și diplomele de licență vor fi emise în format digital.

Recent Executivul a adoptat Strategia de dezvoltare „Educația- 2030”, iar în săptămânile care urmează vor fi promovate în Guvern modificări la Codul Educației.

Related posts

Cursul valutar oficial la 25.04.2020

Albasat

Утвержден план приема в постдокторантру с бюджетным финансированием

Albasat

Еще два человека умерли из-за COVID-19

Albasat

Leave a Comment