Observatorii militari din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii vor verifica în teren informația privind reducerea numărului posturilor instalate în Zona de Securitate. Informația a fost confirmată de Biroul politici de reintegrare după ședința Comisiei Unificate de Control, transmite IPN.
Delegația Republicii Moldova, pe durata mai multor ani, se pronunță pentru eliminarea din perimetrul de responsabilitate al Forțelor Mixte de Menținere a Păcii a tuturor posturilor neautorizate și oricăror altor instalații care blochează libertatea de circulație în Zona de Securitate.
Eliminarea acestor posturi este una din condițiile impuse de Chișinău Tiraspolului în schimbul tranzitului gazului către regiune. Atunci, premierul Dorin Recean menționa că Tiraspolul va întreprinde câteva acțiuni care să demonstreze deschidere: eliberarea deținuților politici, rezolvarea problemei liceului din Râbnița, păstrarea televiziunii publice moldovenești în grilă, scoaterea posturilor de control instalate în 2022 (33, dintre care 11 încă sunt active).
- Studenții și masteranzii de la ASEM și USM pot aplica la programul „Școala finanțelor moderne”
- Avocatul poporului s-a autosesizat în cazul deținutului rănit mortal după un foc de avertisment
- Restricții de circulație pentru transportul de mare tonaj pe timp de caniculă
- Concediul de maternitate și cel paternal vor fi incluse în vechimea pentru pensie
- Ucraina simplifică obținerea cetățeniei pentru etnicii ucraineni din Republica Moldova

