A fost prelungit, până pe 31 ianuarie, termenul de valabilitate al autorizației de mediu privind gestionarea deşeurilor și al autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberată pentru SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească”. Decizia în acest sens a fost emisă de către Comisia pentru Situații Excepționale, transmite IPN.
CSE a prelungit până la 31 ianuarie și termenul de plată a drepturilor de import de către SA „Moldovagaz” al gazelor naturale transportate prin conducte pe parcursul perioadei aprilie-decembrie 2022.
În acest context, „Moldovagaz” a fost scutită de răspundere contravențională și penalități pentru nerespectarea prevederilor legale de plata drepturilor de import aferente gazului natural transportat pe parcursul lunilor aprilie-octombrie 2022.
Au fost făcute unele ajustări privind importul păcurii, a produselor petroliere, rumegușului, deșeurilor și a resturilor de lemn pentru fabricarea biocombustibililor solizi, în concordanță cu noul Nomenclator Combinat a mărfurilor, care a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie curent.
- Judecător, cercetat penal pentru șofat în stare de ebrietate
- Cursul valutar oficial la 18.11.2025
- Guvernul a plantat 110 mii de puieți în cadrul campaniei „Generația pădurii”
- Cursul valutar oficial la 17.11.2025
- „Reforma teritorial-administrativă este inevitabilă. Viitorul cere administrații locale puternice și eficiente” — Valeriu Guțu, primarul comunei Ciorești

