Portal de știri
Societate

Autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică a fost prelungită

A fost prelungit, până pe 31 ianuarie, termenul de valabilitate al autorizației de mediu privind gestionarea deşeurilor și al autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberată pentru SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească”. Decizia în acest sens a fost emisă de către Comisia pentru Situații Excepționale, transmite IPN.

CSE a prelungit până la 31 ianuarie și termenul de plată a drepturilor de import de către SA „Moldovagaz” al gazelor naturale transportate prin conducte pe parcursul perioadei aprilie-decembrie 2022.

În acest context, „Moldovagaz” a fost scutită de răspundere contravențională și penalități  pentru nerespectarea prevederilor legale de plata drepturilor de import aferente gazului natural transportat pe parcursul lunilor aprilie-octombrie 2022.

Au fost făcute unele ajustări privind importul păcurii, a produselor petroliere, rumegușului, deșeurilor și a resturilor de lemn pentru fabricarea biocombustibililor solizi, în concordanță cu noul Nomenclator Combinat a mărfurilor, care a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie curent.

Related posts

Avocați: Atentatul la viața lui Vlad Plahotniuc, o înscenare care costă vieți

Albasat

Situaţia privind infecţia de COVID-19 la Nisporeni: Cum este ţinută sub control de către autorităţi

Albasat

Omagiu lui Ştefan cel Mare. Se împlinesc 518 ani de la moartea domnitorului

Albasat

Leave a Comment