ALBASAT
Societate

Autorizațiile pentru transportul mărfurilor în Rusia se finalizează

Autorizațiile pentru transportul mărfurilor din Republica Moldova către Federația Rusă, prin Ucraina, se finalizează pe parcursul următoarelor zile. În aceste condiții, o parte din autorizațiile prevăzute pentru trimestrul patru vor fi repartizate acum, pentru ca transportatorii să poată exporta mărfuri pe piața rusă. Președintele Igor Dodon a declarat că asupra acestui lucru s-a convenit în cadrul vizitei sale la Moscova, transmite IPN.

„Comerțul cu produse agroalimentare în primele cinci luni ale anului curent a crescut cu 20%. Aceasta se datorează, în primul rând, facilităților pe care ni le oferă Federația Rusă. Mă refer la exporturi fără taxe pe principalele produse agroalimentare, lucru pe care l-am convenit cu președintele Federației Ruse acum câțiva ani. Această decizie dă efect pozitiv pentru agricultorii din Republica Moldova, care după cum am menționat anterior, economisesc anual 200-300 de milioane de lei, deoarece nu achită taxele la intrare în Federația Rusă”, a declarat Igor Dodon, luni, după ședința conducerii de vârf a țării.

Președintele a precizat că la Moscova a fost discutată renegocierea creditului rusesc în valoarea de 200 de milioane de euro. Potrivit lui, părțile urmează să înceapă discuțiile în zilele următoare.

Related posts

Situația din Moldova și din regiune, discutată de Maia Sandu cu președintele Poloniei

Albasat

Влад Филат: Шесть лет с тех пор, как мы больше не являемся гражданами второго сорта

Albasat

Власти возьмут экстренный кредит для сельского хозяйства у Всемирного банка

Albasat

Leave a Comment