ALBASAT
Societate

Banii pentru indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă au fost transferați

Cei 38 760 de beneficiari își pot ridica sumele indemnizațiilor pentru incapacitatea temporară de muncă de la prestatorii de servicii de plată. Casa Naţională de Asigurări Sociale anunţă că a efectuat transferul în marime de 74,5 milioane de lei pentru achitarea acestei prestaţii sociale, transmite IPN.

Pentru a primi banii beneficiarii urmează să se adreseze către instituţia bancară. În prezent, CNAS are încheiate contracte de colaborare cu FinComBank, Energbank, EuroCreditBank, Eximbank, Moldova-Agroindbank, Moldindconbank, Victoriabank, Comerţbank, Mobiasbanca, Banca Comercială Română.

În cazul în care beneficiarul de prestație socială nu este deţinător de card, indemnizaţia poate fi ridicată în orice oficiu poștal al ÎS „Poșta Moldovei”, indiferent de domiciliu.

Beneficiarii de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă pot afla la ce prestator de servicii de plată au fost transferaţi banii, accesând serviciul electronic „Statutul certificatului de concediu medical” de pe pagina web a instituţiei, de la butonul cu aceeaşi denumire, prin introducerea în câmpul respectiv a numărului certificatului medical.

Totodată, conform graficului stabilit, a fost efectuat transferul pentru plata altor prestații sociale. Este vorba despre pensii, ajutor social și ajutor în perioada rece a anului, alocaţii de stat pentru merite deosebite, alocaţii lunare de stat, compensaţii băneşti lunare în schimbul asigurării cu produse alimentare, compensaţii participanţilor la lichidarea avariei de la Cernobîl.

Related posts

Licitația din 20 august pentru amplasarea unităților de comerț stradal este declarată nulă

Albasat

Bătrân mințit de zeci de mii de lei în escrocheria „ruda implicată în accident”. Au fost reținuți doi suspecți

AlbasatTV, Nisporeni

Programul „PARE 1+1” a fost extins până la finele anului 2024

Albasat

Leave a Comment