Bărbatul care ar fi incendiat mașina poliției în ziua turului al II-lea al alegerilor prezidențiale a fost reținut. Potrivit oamenilor legii, pentru infracțiunea comisă acesta ar fi primit recompensă în mărime de 900 de dolari, transmite IPN.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a fost reținut în apropierea domiciliului său din sectorul Botanica al capitalei. Acesta a recunoscut că a turnat benzină peste mașina poliției, parcată lângă sediul Inspectoratului General al Poliției.
În cadrul audierilor, bănuitul a povestit că, după ce a incendiat automobilul, a făcut un video, pe care l-a transmis liderului grupului drept confirmare a sarcinii îndeplinite. Pentru acesta ar fi primit 900 de dolari.
Liderul grupului și un complice au fost reținuți pe 5 noiembrie și se află în arest preventiv. Iar comanditarul este originar din stânga Nistrului și s-ar afla la Moscova, Federația Rusă.
Bărbatul reținut acum anterior a fost judecat pentru furturi și comercializarea drogurilor. PCCOCS i-a prezentat acestuia învinuirea pentru aplicarea arestului preventiv.
- Noua reformă fiscală va fi prezentată joi: accent pe reducerea taxării muncii și stimularea investițiilor
- Sondaj privind designul viitoarelor bancnote euro
- Guvernul instituie un mecanism național de evaluare a riscurilor la adresa securității
- Caniculă în Nisporeni: temperaturi de până la +38°C. A fost activat un punct de reabilitare pentru populație
- Deficit de energie electrică în Republica Moldova: populația este îndemnată să reducă consumul între orele 21:00 și 23:00

