Bărbatul reținut în octombrie cu 550 de mii de euro la Vama Sculeni a fost trimis în judecată, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Banii pe care i-a ascuns rămân sub sechestru, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al PCCOCS, atunci bărbatul s-a prezentat la punctul de trecere a frontierei la volanul unei mașini de lux și le-a comunicat inspectorilor vamali că nu ar avea nimic de declarat. Totuși, oamenii legii i-au verificat mașina, iar în portbagaj a fost găsită valiza cu bani. În unul din compartimente valizei erau haine, iar sub stofa de protecție – 550 de mii de euro pe care intenționa să-i introducă în țară în mod tainic.
Pentru infracțiunea comisă bărbatul riscă închisoare de la 4 la 10 ani. Banii pot fi confiscați în folosul statului.
previous post