Sanatate

Bătaie soldată cu moarte la Ialoveni

Un bărbat de 41 de ani a murit în drum spre spital după ce a fost bătut cu o scândură în regiunea capului. Cazul a avut loc aseară, 10 ianuarie, într-o gospodărie din satul Ruseștii-Noi din raionul Ialoveni.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, Silvia Vetcu, a declarat pentru IPN că oamenii legii au fost sesizați de către medicii de pe ambulanță, care au constatat decesul bărbatului în drum spre capitală.

S-a stabilit că totul s-a întâmplat în gospodăria unui bărbat de 52 de ani, unde se afla victima și încă un bărbat de 64 de ani. Se presupune că cei trei au consumat băuturi alcoolice. Între victimă și bărbatul de 64 de ani s-a iscat un conflict, iar ultimul ar fi luat o scândură cu care a aplicat lovituri.

Potrivit poliției, victima are antecedente penale, anterior ispășindu-și pedeapsa pentru diverse genuri de infracțiuni.

Pe marginea acestui caz a fost inițiată o cauză penală pentru vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a provocat decesul victimei. Suspectul este reținut pentru 72 de ore. Acesta riscă de la 12 la 15 ani de închisoare.

Related posts

Адвокат задержан за вымогательство взятки у пьяного водителя, пообещав избавить его от ответственности

Albasat

Mai multe secții de votare de peste hotare își schimbă adresele

Albasat

Consumul de avocado în Europa şi SUA a atins un nivel record (Bloomberg)

Albasat

Leave a Comment