ALBASAT
Actualitate Societate

Benzina se scumpește, după 10 săptămâni de ieftiniri

După o perioadă îndelungată de scădere a prețurilor la carburanți, benzina cu cifra octanică 95 începe să se scumpească. În următoarele trei zile, benzina se va vinde cu 22,36 lei/litru, cu 7 bani mai mult decât vineri. Rămâne stabil deocamdată prețul motorinei de tip standard, – 19,06 lei/litru, transmite IPN.

Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, nivelul scăzut al prețurilor la pompă din ultimele zece săptămâni se datora descreșterii cotațiilor Platts și aprecierii accentuate a monedei naționale în raport cu dolarul. Acum însă se atestă o ușoară schimbare atât a cotațiilor Platts, cât și a cursului de schimb leu/dolar.

„Acest fapt ar putea determina, în următoarea perioadă, o direcție de recuperare a prețurilor. Prin urmare, după o scădere cumulativă la benzina COR 95 de 3,04 lei/litru și la motorina standard de 2,91 lei/litru, săptămâna curentă prețul la benzină a recuperat 4 bani, în timp ce motorina se vinde în continuare la cel mai mic preț din ultimele 16 luni”, constată Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, într-un comunicat de presă.

Agenția dă asigurări că va continua să urmărească îndeaproape evoluțiile la bursele petroliere internaționale, iar actualul mecanism de calculare a prețurilor la carburanți este transparent și garantează corectitudine maximă.

Related posts

Peste 130 de mii de USD, 40 de mii de euro și alți bani, ridicați într-un dosar de droguri

Albasat

125 din cei 179 de pasageri dintr-un avion care a decolat din Milano, testați pozitiv cu COVID-19

Albasat

După Recensământ, în mai multe localități se va desfășura Ancheta Postrecenzare

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment