ALBASAT
Societate

Bill Gates: Țările bogate ar trebui să consume doar carne artificială

Bill Gates este de părere că națiunile bogate ar trebui să treacă la „carne de vită 100% sintetică” pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră care determină schimbările climatice globale, scrie Sky News.

În noua sa carte, „How to Avoid a Climate Disaster”, miliardarul filantrop subliniază faptul că, deși rămâne posibil ca omenirea să evite calamitatea prin realizări tehnologice, politicile guvernamentale sunt necesare pentru reducerea impactului schimbărilor climatice.

Vorbind pentru revista MIT Technology Review, el a spus că unele guverne ar trebui să renunțe la consumul de carne de vită, dat fiind faptul că acest sector contribuie în mod masiv la emisiile de metan. „Cred că toate țările bogate ar trebui să treacă la carne de vită 100% sintetică.”, a spus Bill Gates.

Cantitatea de metan din atmosferă a crescut masiv între 2000 și 2017, ducând la ceea ce cercetătorii cred că ar putea fi o creștere a încălzirii globale de până la patru grade Celsius până la sfârșitul secolului.

„Emisiile provenite de la bovine și de la alte rumegătoare sunt aproape la fel de mari ca cele provenite din industria combustibililor fosili pentru metan”, susține dr. Robert Jackson, de la Universitatea Stanford.

Vorbind despre această problemă la MIT Technology Review, Bill Gates a descris problema drept „foarte dificilă”, menționând că nici compușii care reduc emisiile de metan nu sunt suficienți.

„Te poți obișnui cu diferența de gust”, a mai spus Gates.

Related posts

Adjunctul procurorului general, Iurie Perevoznic, a demisionat

Albasat

Cursul valutar oficial la 29.09.2020

Albasat

Va fi creată o instanță judecătorească anticorupție

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment