Banca Națională a Moldovei participă pentru prima dată la Reuniunea globală a rețelei internaționale pentru finanțare durabilă – Sustainable Banking and Finance Network – organizată în contextul Grupului de lucru pentru finanțe durabile G20 – G20 Sustainable Finance Working Group. Evenimentul de importanță globală se desfășoară în perioada 11-12 septembrie la Rio de Janeiro, Brazilia, transmite IPN.
Evenimentul reunește peste 40 de lideri din domeniul finanțării durabile, guvernatori ai băncilor centrale, inclusiv reprezentanți de nivel înalt din cadrul Grupului de lucru pentru finanțe durabile G20 (SFWG), membri ai SBFN, experți ai Băncii Mondiale și Corporației Financiare Internaționale.
„Guvernatoarea Anca Dragu va reprezenta Banca Naționala a Moldovei la eveniment, marcând astfel o premieră istorică pentru participarea la acest forum internațional de înalt nivel”, precizează instituția într-un comunicat de presă.
În calitate de reprezentant al unei țări emergente, guvernatoarea BNM va participa la panelul de discuții SBFN Members’ Highlights, unde va dezbate tema finanțării durabile din perspectiva angajamentului Băncii Naționale a Moldovei privind elaborarea și implementarea unui cadru național de finanțare durabilă, aliniat la cele mai bune practici internaționale și ale UE. Totodată, va împărtăși experiența BNM privind elaborarea și dezvoltarea, în cooperare cu IFC, a foii de parcurs pentru finanțare durabilă.
Începând cu 8 noiembrie 2023, Banca Națională a Moldovei a aderat la rețeaua internațională pentru finanțare durabilă (SBFN), o comunitate voluntară de autorități de reglementare a sectorului financiar, bănci centrale, ministere de finanțe, ministere de mediu și asociații industriale de pe piețele emergente, angajate în promovarea finanțării durabile. Potrivit BNM, aderarea la SBFN va permite alinierea sistemului financiar al Republicii Moldova la prioritățile naționale și globale în acest domeniu.
- 🏆 LIVE din Nisporeni: Gala Sportivilor Dotați 2024 – Campionii pe scenă!
- Doi bătrâni și-au pierdut viața în incendii
- Droguri de 4,5 milioane de lei, confiscate la Bălți
- Pentru luna decembrie compensația medie va fi de 700 de lei
- Prudență maximă în trafic. Se circulă în condiții de lapoviță și ploaie