Mii de protestatari au mărşăluit sâmbătă, 22 octombrie, prin centrul Londrei și au cerut ca Marea Britanie să revină în Uniunea Europeană.
Participanţi din întreaga Mare Britanie au călătorit ore întregi pentru a ajunge la marşul reintegrării naţionale din capitală, în care a fost parcurs un traseu între Park Lane şi Piaţa Parlamentului, notează Agerpres.
În Piaţa Parlamentului o mare de steaguri UE au fost fluturate de participanţi care afişau pancarte pe care se putea citi:„Brexit-ul nu va funcţiona niciodată”, „Pentru facturi mai mici, #reintrăm în UE”; „E vremea să curățăm mizeria provocată de Brexit”.
Nikki Ajibade, o profesoară de 60 de ani din Warwickshire, venită cu sora ei la marş, crede că situaţia în care se află ţara acum este o consecinţă directă a referendumului din 2016, „care se presupune că a fost un referendum consultativ”. „Nu a fost o super-majoritate, 52%/şi 48% nu este ceva cu care să răstorni complet întreaga ţară. Uitaţi-vă unde suntem după şase ani. Aşa că credem cu tărie că trebuie să obţinem un guvern raţional, alegeri generale acum, pentru că ăştia se ceartă ca şobolanii într-un sac”.
Mulţimea a huiduit în timp ce pe un ecran digital mare au apărut imagini cu politicieni care au votat în favoarea părăsirii UE, precum Boris Johnson, Priti Patel şi Nigel Farage. Manifestanţii au scandat „Afară cu conservatorii” şi au huiduit atunci când vorbitorii au menţionat perspectiva ca Boris Johnson să redevină prim-ministru.
- Percheziții în toată țara într-un dosar privind activitatea mercenarilor
- Premierul desemnat, la consultări cu fracțiunile parlamentare
- Bulingul și curajul, teme centrale într-un film proiectat la Nisporeni. Află detalii
- Recrutarea obligatorie în armata rusă se va face anul împrejur, conform unei legi noi
- Sute de moldoveni au rămas fără cărțile de identitate românești din cauza domiciliului fictiv

