Studenții și elevii din instituțiile de învățământ profesional tehnic vor primi burse mai mari în anul 2023. Un proiect în acest sens a fost aprobat miercuri de Guvern, transmite IPN.
Ministrul educației și cercetării, Anatolie Topală, a declarat că, începând cu luna ianuarie, cuantumul burselor de studii și de merit pentru elevi și studenți va fi majorat cu 15,7%. Bursa de excelență a Guvernului pentru studenții doctoranzi va fi majorată cu 20%, iar bursa pe domenii de științifice pentru studenții doctoranzi va fi majorată cu 25%.
„Acest proiect este foarte important, inclusiv din perspectiva faptului că introduce acest element de competiție, în așa fel încât și în acest domeniu să creștem competitivitatea. Oamenii care performează cel mai bine trebuie să fie remunerați corespunzător”, a declarat premierul Dorin Recean.
În aceeași ședință, cabinetul de miniștri a aprobat un proiect cu privire la acordarea Bursei de excelență a Guvernului și a Bursei pe domenii științifice pentru studenții doctoranzi pe anul 2023. Este vorba despre 20 de burse de excelență și patru burse pe domenii științifice.
Pentru indexarea burselor, urmează să fie modificată Legea bugetului de stat. Este vorba despre alocarea sumei de 41,8 milioane de lei.
- 52% din absolvenții de licee și-au continuat studiile în Moldova, anul acesta
- Clădirile publice și comerciale vor limita iluminatul interior cu cel puțin 30%. Decizie CSE
- Peste o mie de infracțiuni cibernetice în 2024, raport INI
- Din 1 ianuarie, energia electrică produsă ziua va fi tranzacționată doar pe piața internă
- Consumul de pește crește. MAIA: Alege produs local de Crăciun și tot anul