Pentru o mai bună organizare, actualizare, accesibilitate și transparență a datelor despre terenuri, Cadastrul funciar va fi ținut într-un sistem informațional automatizat. Conceptul sistemului a fost discutat în cadrul Consiliului de Coordonare, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, transmite IPN.
În prezent Cadastrul funciar este gestionat de autoritățile publice locale pe suport de hârtie, cuprinzând un ansamblu de date și documente despre regimul juridic al terenurilor, despre atribuirea lor deținătorilor de terenuri, despre parametrii cantitativi și calitativi, precum și despre valoarea lor economică.
„Procesul de aprobare a cadastrului se făcea anual, printr-o hotărâre de Guvern. Totuși, sistemul s-a dovedit a fi ineficient. Din acest motiv, noul Cod Funciar prevede că gestionarea Cadastrului funciar se va realiza la nivel local de către autoritățile publice locale, prin intermediul unui sistem informațional, care va conține detalii cantitative și calitative despre terenurile din țară”, precizează MAIA.
Aceste informații vor putea fi accesate atât de autoritățile administrației publice centrală și locale, cât și de instituțiile și cetățenii interesați.
- MAE avertizează cetățenii moldoveni cu privire la controale extinse la frontiera Rusiei și Belarusului
- Flori, reculegere și emoție la Nisporeni. Vezi cum au fost comemorate victimele deportărilor staliniste
- Escrocherii prin centru de apel: circa 180 de persoane din Moldova, cercetate penal
- Maia Sandu, de Ziua comemorării victimelor deportărilor: Aceasta este adevărata față a ocupației sovietice
- Cupa Primarului la Fotbal 2026, în plină desfășurare la Nisporeni. Zece echipe luptă astăzi pentru trofeu

