ALBASAT
Fără categorie

Cadavru găsit cu o rană posibil de împușcătură, la Ialoveni

Cadavrul unui bărbat care prezenta o plagă penetrantă, posibil provocată de o împușcătură, a fost găsit în extravilanul satului Răzeni, raionul Ialoveni. Silvia Vetcu, ofițer de presă al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, a declarat pentru IPN că apelul la 112 a parvenit pe 2 septembrie, la ora 07.15.

„La fața locului s-au deplasat procurorul raionului, polițiști și medicul legist, care au stabilit că era cadavrul unui bărbat de 64 de ani, locuitor al satului Răzeni”, a spus ofițerul de presă a IP Ialoveni.

Potrivit Silviei Petcu, în preajma cadavrului se afla abandonată o pușcă de vânătoare cu țeava lisă. „Fiind verificat, bărbatul decedat nu se afla printre persoanele care figurează ca posesoare de armă”, a declarat Silvia Vetcu.

Pe acest caz a fost pornită cauză penală pentru omor, fiind format un grup de lucru compus din polițiști ai IP Ialoveni și ai Inspectoratului Național de Investigații, inclusiv procurori, care urmează să efectueze acțiuni de urmărire penală, precum și măsuri speciale de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

„Au fost dispuse un șir de expertize care urmează să stabilească cauza exactă a decesului, dar și alte informații importante referitoare la caz”, a declarat Silvia Vetcu

 

Related posts

Teza de licență ar putea fi eliminată din cauza inteligenței artificiale

AlbasatTV, Nisporeni

Cod galben de ceață în toată țara

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 10.12.2025

AlbasatTV, Nisporeni

Stare de urgență în Lituania, din cauza baloanelor de contrabandă. Belarus neagă intervenția

AlbasatTV, Nisporeni

LIVE: Sprijin și comunitate – Lansarea Clubului Social pentru seniori la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 09.12.2025

AlbasatTV, Nisporeni

Șapte state UE cer aprobarea împrumutului de reconstrucție pentru Ucraina din activele rusești

AlbasatTV, Nisporeni

Noi medicamente compensate din 1 ianuarie 2026

AlbasatTV, Nisporeni

Bugetul de apărare al SUA, la un pas de votul în Congres. Pachetul include sprijin Ucrainei

AlbasatTV, Nisporeni

MEC va anula indemnizațiile viagere pentru sportivii care încalcă legislația antidoping

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment