Mii de basarabeni au fost deportaţi, iar pentru cei care au reuşit să supraveţuiască, Siberia şi acum este sinonim cu durerea.
Vasile Arteni din Nisporeni nu va uita niciodată anii petrecuti în Siberia, atunci când împreună cu mama şi tata au trecut prin momente grele, a fost un adevărat calvar.
Familia sa a fost dusă, pe un drum chinuitor cu trenul, îngrămădiţi ca animalele, fără apă, hrană sau oprire pentru nevoile fiziologice. Totuşi, chiar şi în clipele cele mai grele, Vasile Arteni din Nisporeni nu-şi pierdea speranţa. Şi acum poartă amintirea amară a acelor zile petrecute în Siberia.
Din memoriile lui Vasile Arteni din oraşul Nisporeni, născut în 1953:
Drumul spre Siberia ( harta cu traseul familiei Arteni )
Profesoara de istorieTatiana Gheorghiev de la Liceul Teoretic “Boris Cazacu” din Nisporeni spune ca poveştile de viaţă ale moldovenilor deportaţi în Siberia şi Kazahstan par desprinse din filmele de groază.
Vasile Arteni a evocat în amintirile sale vremuri teribil de grele pe care le-a trăit. Să fii trimis în pribegie, doar cu ce apuci să pui pe tine şi câteva lucruri mai de preţ, a fost un şoc căruia nu mulţi i-au rezistat.
 |
 |
 |
 |
|
Viaţa deportaţilor era grea. Aprovizionarea aşezărilor speciale cu produse alimentare şi de primă necesitate se făcea destul de prost şi deportaţii erau nevoiţi să facă schimb cu populaţia locală: pentru pâine sau cartofi se cedau costume din ţesătura calitativă, covoare, perne, bijuterii, obiecte preţioase etc. Pentru a-i putea hrăni pe copii, adulţii făceau eforturi colosale. Copiii lucrau de mici. Lipsurile materiale erau accentuate şi de lipsa hranei spirituale. Credinţa strămoşească, păstrată în sufletele intristate ale deportaţilor, îi ajuta şi le dădea puteri pentru a suporta chinurile şi a spera la revenirea acasă.
O soartă similară a avut şi verişoara lui Vasile Arteni, Elena Arteni, originară din Nisporeni, moldoveanca, fără apartenenta politică.
Ca să reziste frigului trebuia nu doar mâncare, ci şi haine deosebit de groase. Iar oamenii Siberiei ştiau ce ţine de cald.
La întorcerea din exil, Vasile Arteni avea numai 6 ani. El poate fi considerat un învingător. Învingător în lupta, inegală şi uneori inumană, cu regimul comunist, care a încercat, şi de multe ori a şi reuşit, să distrugă vieţi aşa cum a distrus casele din chirpici ridicate cu trudă, suferinţă şi lacrimi de copii.
În 1959 a fost eliberat din exil și s-a întors din nou în locurile natale din Nisporeni.
Și-a început viața de la zero în orasul Nisporeni și nu a încetat niciodată să lupte pentru drepturile deportaților, alături de care a trăit aceeași dramă.
Istoricul Lazăr Buzut din Nisporeni a fost martorul deportărilor. Acesta îşi aminteşte şi în prezent cum familiile au fost îmbarcate în vagoane pentru vite.Trataţi în acest fel, ei au suportat mizeria, foame, setea, ruşinea şi căldura etc. timp de câteva săptămâni.
Deportările au constituit una din cele mai dureroase pagini din istorie. ALBASAT a căutat să afle ce ştiu oamenii întâlniţi ocazional în stradă despre deportări.
Menţionăm că numărul moldovenilor deportaţi în primul val diferă de la o sursă la alta. Astfel, între 22 şi 33 de mii de locuitori ai Basarabiei şi Bucovinei de Nord au fost ridicaţi şi duşi în Siberia şi Kazahstan la munci silnice.
