ALBASAT
Societate

Când își vor face parlamentarii testul la COVID-19

Majoritatea deputaților urmează să efectueze testul la prezența noului tip de coronavirus săptămâna viitoare, la trei laboratoare private, propuse de Secretariatul Parlamentului. Testele vor fi achitate din banii proprii ai aleșilor poporului. O parte din ei nu exclud că vor reveni în Parlament în momentul în care vor avea rezultatele negative ale testării. Deputații din opoziție, chiar dacă se conformează, critică dispoziția președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi. Unii considerând-o abuzivă, alții tardivă. Mai persistă și opinia că măsura a fost luată intenționat pentru a bloca activitatea legislativului.

Contactat de IPN, Corneliu Furculiţă, preşedintele fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor, a declarat în dispoziție este stipulat că deputații urmează să rămână în izolare până vor prezenta dovada testului negativ. În funcție de rezultatele prezenate de instituțiile abilitate, deputații socialiștii vor decide acțiunile ulterioare. Toți colegii din fracțiune, care în prezent sunt în izolare, vor merge să facă testarea conform unui anumit grafic, a precizat Corneliu Furculiţă.

Preşedintele fracțiuni ACUM, Platforma DA, Alexandru Slusari, a declarat pentru IPN că președinta Parlamentului și-a depășit un pic atribuțiile atunci când a emis dispoziția. În opinia sa, Zinaida Greceanîi nu era în drept să facă uninominal acest lucru. Chiar și așa, spune Slusari, deputații Platformei DA sunt responsabili, vor respecta decizia, vor efectua testele, chiar dacă nu au contactat cu deputatul confirmat că are boala, însă cu o singură derogare. Potrivit parlamentarului, în contextul anunțului de la Bruxelles că mai sunt două zile pentru a îndeplini condiționalitățile ca statul să beneficieze de a doua tranșă din asistența macrofinanciară, fracțiunea insistă ca duminică să fie convocată ședința online a Comisiei juridice, numiri și imunități, ca să pregătească raportul pentru lectura finală a Legii cu privire la ONG-uri. Iar luni deputații să se întrunească în ședință și să o voteze în lectură finală. Or, aceasta este unica condiție pentru accesarea tranșei de 30 de milioane de euro.

Secretarul fracțiunii PAS, Blocul ACUM, Radu Marian, a declarat pentru IPN că, în mare parte, colegii s-au programat individual la clinicile recomandate de Secretariatul Parlamentului. În opinia sa, dispoziția conducerii Parlamentului nu are temei legal. Și aceasta pentru că nu șeful unei instituții este cel care ia astfel de decizii. Este atribuția instituțiilor responsabile de sănătatea publică. Mai mult, menționează deputatul, protocoalele OMS spun că, dacă persoana a stat mai mult de 15 minute, la o distanță de un metru în spațiul închis, față de cel infectat, atunci trebuie să se autoizoleze. În cazul colegilor săi, nu a fost așa. Și dispoziția, în opinia sa, e cumva abuzivă. Radu Marian a mai spus că oricum, din proprie inițiativă, stau în autoizolare până vor avea rezultatele testelor.

Contactat de IPN secretarul Grupului parlamentar Pro Moldova, Serghei Sîrbu, a spus că, împreună cu colegii, se vor testa. Dar nu pentru că există dispoziția președintei Parlamentului, ci pentru că sunt responsabili și nu vor să pună în pericol sănătatea celor din jur. În opinia sa, decizia președintei Parlamentului este tardivă pentru anunțul despre caz a fost făcut joi, iar Parlamentul a activat opt ore cu prezența deputaților care au contactat direct cu persoana confirmată. Parlamentarul a menționat că deține informații că deputatul Eugeniu Nichiforciuc (cel despre care se spune că a făcut COVID-19), de fapt, nici nu a fost testat. Și confirmarea virusului este un fals, cu scopul de a bloca activitatea Parlamentului în eventualitatea unei moțiuni de cenzură. În opinia sa, este grav dacă este așa și dacă guvernarea recurge la acțiuni mizerabile.

Igor Vremea, secretar al fracțiunii Partidului Democrat, a spus că fiecare deputat individual coordonează programarea pentru efectuarea testelor, fie luni, fie marți. Potrivit lui, deputații democrați nu vor să pună în pericol sănătatea celor din jur și se vor testa din cont propriu. Cât despre declarațiile lui Sergiu Sîrbu, Igor Vremea le califică politice și spune că nu crede în asemenea situații. În opinia sa, dacă ar fi existat intenția de a depune o moțiune de cenzură, acest lucru ar fi putut să fie făcut joi, întreaga zi. Ba mai mult, regimul de autoizolare nu este infinit. Parlamentarul nu exclude că, în momentul în care deputații vor obține rezultatele la teste, vor reveni la muncă.

Potrivit dispoziției din 22 mai, deputații sunt obligați să asigure respectarea regimului de autoizolare sub proprie răspundere și să prezinte rezultatele testelor efectuate. Decizia vine după ce deputatul PDM, Eugeniu Nichiforciuc, a făcut COVID-19.

Related posts

Igor Dodon crede că șeful ANSP trebuie să demisioneze

Albasat

Cursul valutar oficial la 21.03.2023

AlbasatTV, Nisporeni

În ultima lună, Energocom a procurat 280 de milioane de metri cubi de gaze naturale

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment