Consilierul Mihailo Podoliak, unul dintre principalii sfătuitori ai președintelui Volodimir Zelenski, spune că soarta războiului stă în gradul de înarmare a Ucrainei și că, dacă ucrainenii vor cuceri oricare din orașele Lugansk sau Donețk, armata rusă se va demoraliza complet și se va prăbuși. Din acel moment, războiul se va termina în termen de câteva luni, anticipează consilierul prezidențial de la Kiev.
„Acum, când vorbim despre când s-ar putea termina războiul, prima componentă este numărul vehiculelor de luptă și numărul de proiectile. A doua componentă este căderea oricăruia dintre aceste două orașe: Lugansk sau Donețk (controlate în prezent de ruși – n.r.). Acest lucru va demoraliza complet tot ce a mai rămas din Rusia, tot de ce se mai agață și, într-un final, se va prăbuși. Iar apoi, după căderea Luganskului sau a Donețkului, vă pot spune că în trei luni, trei luni și jumătate, războiul se va termina în sfârșit, cu teritoriile Ucrainei complet eliberate, în interiorul granițelor recunoscute internațional în 1991”, a declarat consilierul prezidențial Mihailo Podoliak într-un mesaj video, potrivit Wartranslated.com.
Zelensky's Advisor, Mykhailo Podolyak, voices an opinion that the war will end within 3 – 3.5 months after the fall of either Donetsk and Luhansk, which will lead to complete demoralisation of the RF. The whole territory of Ukraine as of 1991 will be liberated. pic.twitter.com/5D8Uizs99G
— Dmitri (@wartranslated) September 28, 2022
- UE extinde lista persoanelor și entităților vizate de sancțiunile impuse Rusiei
- Șase persoane, inclusiv Irina Vlah, sancționate de UE pentru destabilizarea Moldovei
- Regatul Unit interzice din 2027 accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale
- La Nisporeni a fost comemorat Mihai Eminescu, la 137 de ani de la trecerea sa în eternitate
- Peste 20 de persoane, premiate de Ziua mondială a donatorului de sânge

