ALBASAT
Societate

Candidatul independent Veaceslav Valico: În toamnă Moldova va intra în lockdown

Candidatul independent, Veaceslav Valico, a îndemnat oamenii să-l voteze la 11 iulie pentru ca să aibă o persoană de încredere în Parlament. Într-un live pe Telegram, candidatul spune că, odată ajuns în legislativ, va avea posibilitatea de a cere informații oficiale de la toate instituțiile necesare despre vaccinul anti-COVID-19 și le va spune țării întregi, transmite IPN.

În opinia lui Veaceslav Valico, în toamnă, Moldova va intra în lockdown, iar oamenii vor fi vaccinați anti-COVID-19 obligatoriu, urmare a ceea ce se va adopta în Parlament în următoarele luni. Cei care și-au pus două doze de vaccin vor fi obligați să-și pună și o a treia doză. Acesta a remarcat că trebuie să ajungă în Parlament pentru a avea posibilitatea de a veni cu proiecte de inițiativă, să trimită contestații la Curtea Constituțională, să ceară crearea unei comisii parlamentare, să ceară răspunsuri, certificate, testări clinice etc. Iar răspunsurile le va anunța oficial pentru toată țara.

Candidatul spune că nu este împotriva vaccinării, dar vrea ca responsabilii să explice cu ce sunt oamenii injectați. „Dar dacă nu puteți răspunde la întrebări, vaccinați-vă pe voi înșivă”, a adăugat acesta.

Candidatul independent, Veaceslav Valico, se regăsește sub numărul 23 în buletinul de vot pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

Related posts

Suma uriașă primită lunar de un bărbat din Timișoara care cazează refugiați ucrainei. A făcut o avere din asta

AlbasatTV, Nisporeni

Три политических сценария эксперта в области публичных политик Штефана Глигора

Albasat

Dosar penal pe răpirea celor doi jurnaliști la Tiraspol

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment