Oamenii legii anunță o captură de droguri care pe piața neagră ar valora un milion și jumătate de lei. Drogurile erau procurate prin intermediul aplicației „Telegram”, iar altele de către consumatorii finali și diferiți intermediari prin metoda tranzacțiilor prin rețelele de plăți electronice, transmite IPN.
Inspectoratul General al Poliției precizează că activitatea infracțională a unui grup de persoane suspectate de realizarea substanțelor narcotice a fost deconspirată de către ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu cei de urmărire penală a Inspectoratului de poliție Ciocana.
În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală a fost reținut un tânăr de 24 de ani. Acesta a fost reținut în timpul plasării substanțelor narcotice în ascunziș în extravilanul satului Cruglic din raionul Criuleni. Asupra acestuia polițiștii au depistat și ridicat aproximativ 2,5 kg de marijuana și 600 de grame de hașiș.
Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.
- Explozie în extravilanul localității Talmaza, raionul Ștefan Vodă. Poliția suspectează impactul unui aparat de zbor
- SMS-uri false în numele Poliției. Cetățenii sunt îndemnați să nu acceseze linkurile
- Kallas: UE pregătește cel mai mare pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
- Începe perioada electorală pentru alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie
- Vasile Tofan: 10 centre sportive multifuncționale și 50 de terenuri sportive vor fi inaugurate până în 2030

