ALBASAT
Societate

Cazuri de corupere și transportare organizată a alegătorilor, documentate de poliție

Poliția are în gestiune alte cinci cazuri în care există bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor. Pentru a li se da o calificare juridică respectivelor acțiuni, a fost dispusă acumularea probelor. Declarația aparține șefului adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Marin Maxian, făcută în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.

De asemenea, la poliție sunt înregistrate 17 cazuri de transportare organizată a alegătorilor către secțiile de votare. Unele cazuri au fost sesizate de reprezentanții concurenților electorali. Vorbim despre transportare organizată atunci când numărul de persoane în unitatea de transport este mai mare de opt, exceptând cursele de rută.

De dimineață, au fost documentate opt cazuri de blocare a traseelor. În localitatea Fârlădeni traseul a fost deblocat, iar în Varnița-Bender poliția dialoghează cu protestatarii care periodic se conformează cerințelor angajaților poliției, apoi revin pe poziții.

Au fost documentate cinci cazuri de fotografiere a buletinelor de vot. În patru cazuri a fost identificată agitație electorală, afișaj electoral, precum și nerespectarea măsurilor antiepidemice.

În Comrat au fost sesizate două cazuri de implicare a voluntarilor care acordau ajutor persoanelor în etate pentru deplasarea la secțiile de votare. Șeful adjunct al IGP a spus că Poliția întreprinde măsuri pentru descurajarea acestor comportamente.

Dacă cetățenii au fost martorii unor acțiuni ilegale, sunt rugați să apeleze 112.

Related posts

În ţară lipsesc peste cinci mii de asistenți medicali

Albasat

Accesul la informațiile de mediu este o problemă stringentă pentru Moldova, declarație

Albasat

Autoritățile au trimis în Israel o cerere suplimentară pentru extrădarea lui Șor

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment