Societate

Ce este mai avantajos: creditul ipotecar sau chiria? Podcast BNM

Dacă în anii 1990 și 2000, doar cei mai înstăriți se puteau gândi la propria locuință, scăderea prețurilor la imobile, creșterea veniturilor populației și promovarea politicii monetare de către Banca Națională, urmată de reducerea dobânzilor bancare au adus la democratizarea pieței imobiliare. Toate acestea împreună, au făcut ca prețul unei chirii să fie, în anumite condiții, mai mare ca prețul lunar al unei ipoteci, se arată în podcastul „Ce este mai avantajos: creditul ipotecar sau chiria?”, publicat de Banca Națonală, transmite IPN.

Dacă în mod tradițional în Republica Moldova se tranzacționau circa 14 mii de apartamente anual, atunci în 2019 și 2020, numărul tranzacțiilor practic s-a dublat, fiind cumpărate practic 30 de mii de locuințe anual. În plus, dacă anterior, majoritatea tranzacțiilor se făceau cu bani de peste hotare, acum apartamentele sunt câștigate cu bani câștigați în țară, spune economistul Veceslav Ioniță.

„La noi salariul nominal în euro crește în fiecare an. Spre exemplu, în 2015, salariul calculat în euro era 2600 de euro. În prezent, salariul mediu anual este de 5000 de euro. Aceasta înseamnă că puterea noastră de cumpărare în cinci ani de zile a crescut de două ori. Dacă 15 ani în urmă un cetățean al Republicii Moldova trebuia să lucreze 36 de ani pentru procurarea unui apartament mediu de 70 de metri pătrați, atunci în prezent, pentru procurarea aceluiași apartament, unui cetățean al Republicii Moldova îi trebuie mai puțin de 8 ani. Asta înseamnă că posibilitatea de procurare a unui apartament acum este de 4,5 ori mai bună decât acum 15 ani”, menționează expertul.

În paralel cu creșterea veniturilor în ultimii ani, rata inflației, care stă la baza dobânzilor bancare, s-a menținut în jurul cotei de 5%. Potrivit lui Veaceslav Ioniță, datorită faptului că rata inflației este una scăzută, piața financiară, după cinci ani de zile de reglementare foarte strictă a Băncii Naționale, cu un portofoliu de credite destul de mic, a permis scăderea ratei efective a dobânzilor. Dacă acum 10-15 ani se putea de vorbit despre o dobândă nu mai mică de 20%, atunci astăzi la contractarea unui împrumut ipotecar dobânda efectivă poate fi 8,5%, iar în anumite condiții poate coborî până la 7,5% și chiar mai puțin.

Scăderea dobânzilor bancare a creat un adevărat boom al creditelor ipotecare în ultimii ani. În anul 2020, an de criză, au fost procurate 7 500 de apartamente în ipotecă, iar în anul 2019 a fost înregistrat un record istoric – 10 000. În acel an, volumul creditelor ipotecare a ajuns la 8 miliarde de lei, de 2,5 ori mai mult decât în anul 2017. Dacă atunci băncile dădeau credite ipotecare de 28 de milioane de lei lunar, în 2019, cifra a crescut până la 190 de milioane de lei lunar.

Toate acestea împreună, odată cu scăderea prețului la imobile în ultimii ani, au făcut ca prețul unei chirii să fie, în anumite condiții, mai mare ca prețul lunar al unei ipoteci.

Veaceslav Ioniță spune că, dacă dobânda efectivă este mai mare de 10%, atunci este destul de riscant să se apeleze la un credit ipotecar, deoarece riscăm să avem o dobândă destul de mare, însă, acum toate dobânzile sunt mai mici de 10%. La un apartament de 36 de mii de euro se va plăti în medie o dobândă de 255 de euro lunar. Se va observa că această dobândă este mai mică sau egală cu suma chiriei lunare, a adăugat economistul. După 5 ani, ratele la bancă vor scădea, iar sumele achitate lunar vor fi și mai mici, însă, cel mai mare avantaj al creditului ipotecar este că în final devii proprietarul unei locuințe, un activ pe care-l poți schimba pe altul mai confortabil, îl poți vinde sau îl poți transmite moștenire.

Related posts

Colinde frumoase au răsunat la televiziunea ALBASAT

Albasat

Minora rătăcită într-o pădure din Șoldănești a fost găsită

Albasat

Angajații din Republica Moldova vor avea un Registru electronic

Albasat