ALBASAT
Societate

Ce zic autoritățile din sănătate despre rata de vaccinare de 6,7%

Reprezentanții Ministerului Sănătății califică drept „foarte bună” rata de vaccinare anti-COVID-19, care a atins cifra de 6,7% din populația eligibilă. Cel puțin, stăm mai bine la capitolul imunizare în comparație cu Georgia și Ucraina. Acum, că Republica Moldova dispune de vaccin în cantități suficiente, autoritățile din sănătate se așteaptă ca în următoarele luni rata de imunizare să crească până la 30%, notează IPN.

Potrivit Danielei Demișcan, șefa direcției politici în domeniul sănătății din cadrul Ministerului, rata de imunizare de 6,7% plasează Republica Moldova în topul statelor Parteneriatului Estic la capitolul vaccinare. Autoritățile anticipează că etapa a treia de vaccinare va decurge mult mai rapid, întrucât există o disponibilitate sporită a vaccinului, iar doritorii de a se imuniza se pot programa pe platforma on-line www.vaccinare.gov.md.

„Comparativ cu Georgia și Ucraina, noi ne plasăm foarte bine, avem 6,7% din populația eligibilă vaccinării imunizată. Pentru creșterea gradului de vaccinare, propunem crearea echipelor mobile pentru a se deplasa la diferite instituții, ca să nu pierdem beneficiarul care vrea să-și administreze vaccinul, dar este la muncă. De asemenea am dispus crearea echipelor mobile pentru a se deplasa la persoanele cu dizabilități și cele țintuite la pat”, a spus Daniela Demișcan în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

Șeful Centrului de Sănătate Publică din Orhei, Ion Bolboceanu, spune că procesul de vaccinare a luat amploare în raion odată cu lansarea celei de-a treia etape de vaccinare. Paralel cu populația generală, are loc imunizarea medicilor și profesorilor care, din varii motive, au refuzat să se imunizeze în primele două etape.

„75% din personalul medical din raionul Orhei a fost deja imunizat, avem 35% din angajații sistemului educațional care au fost deja imunizați. Vaccinarea cadrelor didactice continuă și în etapa a treia. Zeci de persoane din rândul populației generale s-au adresat anterior cu solicitarea de a se vaccina. Ele au fost introduse în registrul medicilor de familie, iar acum când s-a deschis etapa a treia, medicii de familie telefonează aceste persoane și le invită la vaccinare. Avem o medie de 200-300 persoane vaccinate pe zi” a spus Ion Bolboceanu.

Reprezentanții Ministerului Sănătății spun că-și doresc ca rata de imunizare să atingă cifra de 70%. Daniela Demișcan spune că, pentru a atinge o rată de 70% necesară pentru dobândirea imunității colective, este necesară informarea zilnică a populației despre avantajele vaccinării.

„Și reprezentanții Crucii Roșii sunt gata să ne ajute. Mai multe persoane de la Crucea Roșie sunt acum instruite și în curând vor merge de la casă la casă ca să vorbească cu populația despre beneficiul vaccinului. Vor face voluntariat astfel încât cetățeanul din Republica Moldova să fie informat”, a spus șefa direcției politici în domeniul sănătății din cadrul MSMPS.

Ieri, 20 mai, Republica Moldova a primit 50.310 doze de vaccin Pfizer, livrate gratuit țării noastre prin intermediul platformei COVAX, iar astăzi la Chișinău ar urma să ajungă alte 50.310 doze de Pfizer. La data de 24 mai, în Republica Moldova urmează să ajungă alte 45.600 doze de vaccin AstraZeneca, livrate la fel cu titlu gratuit prin intermediul platformei COVAX.

Related posts

Președintele Italiei vine pe 17 iunie în Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Anul a început cu mai puține împrumuturi de la bănci

AlbasatTV, Nisporeni

Petru Macovei: Cele mai multe falsuri sunt pe rețelele sociale

Albasat