ALBASAT
Societate

CEC a acreditat 68 de observatori naționali pentru anticipatele din 11 iulie

Comisia Electorală Centrală (CEC) a acreditat 68 de persoane în calitate de observatori naționali din partea Asociației obștești „Promo-LEX” în vederea monitorizării alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, transmite IPN

Vicepreședintele CEC, Vladimir Șarban, a precizat că au fost verificate toate aspectele ce ţin de persoanele respective, inclusiv practica anterioară.

Șeful Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor, Pavel Postica, a menţionat că e vorba, în mare parte, de echipa centrală a Misiunii şi de observatorii pe termen lung. Vineri, sâmbătă şi duminică urmează să fie organizate seminare de instruire a acestora, iar de luni persoanele îşi vor începe activitatea de monitorizare în teritoriu.

Related posts

O parte din măsurile din legea suspendată, aprobate de Comisia pentru Situații Excepționale

Albasat

Soția lui Vladimir Plahotniuc a rămas fără luxoasa vilă din Geneva

AlbasatTV, Nisporeni

Soluționarea problemei transnistrene depinde de finalitatea războiului din Ucraina, opinii

AlbasatTV, Nisporeni