ALBASAT
Разное

CEC a stabilit data celui de-al doilea tur al alegerilor locale generale

     Turul doi de scrutin pentru alegerea primarului general al municipiului Chișinău, dar și a primarilor în unele circumscripții electorale municipale, orășenești, sătești (comunale) se va desfășura în data de 3 noiembrie. O decizie în acest sens a fost aprobată de Comisia Electorală Centrală în ședința de astăzi, 13 octombrie.Potrivit lui Dorin Cimil, președinte al CEC, proiectul va fi remis consiliilor electorale pentru informarea concurenților electorali.Turul doi al alegerilor locale generale va fi organizat în 380 de localități din țară.În buletinele de vot vor fi înscrişi primii doi candidaţi care au întrunit cel mai mare număr de voturi la alegerile din 20 octombrie.      Înscrierea în buletin a celor doi candidaţi se va face în ordinea descrescătoare a numărului de voturi acumulate în primul tur de scrutin.Dacă unul dintre cei doi candidați se va retrage din cursa electorală până cel târziu cu 7 zile înainte de ziua votării, scrutinul se va desfășura între candidatul rămas și următorul candidat care a acumulat cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.Votarea în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale generale se va efectua în baza acelorași liste electorale utilizate la primul tur.În primul tur, care a avut loc la 20 octombrie, au fost aleși primarii în 518 localități.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

Leave a Comment

Fără categorie

CEC a stabilit data celui de-al doilea tur al alegerilor locale generale

Turul doi de scrutin pentru alegerea primarului general al municipiului Chișinău, dar și a primarilor în unele circumscripții electorale municipale, orășenești, sătești (comunale) se va desfășura în data de 3 noiembrie. O decizie în acest sens a fost aprobată de Comisia Electorală Centrală în ședința de astăzi, 13 octombrie.

Potrivit lui Dorin Cimil, președinte al CEC, proiectul va fi remis consiliilor electorale pentru informarea concurenților electorali.

Turul doi al alegerilor locale generale va fi organizat în 380 de localități din țară.

În buletinele de vot vor fi înscrişi primii doi candidaţi care au întrunit cel mai mare număr de voturi la alegerile din 20 octombrie. Înscrierea în buletin a celor doi candidaţi se va face în ordinea descrescătoare a numărului de voturi acumulate în primul tur de scrutin.

Dacă unul dintre cei doi candidați se va retrage din cursa electorală până cel târziu cu 7 zile înainte de ziua votării, scrutinul se va desfășura între candidatul rămas și următorul candidat care a acumulat cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.

Votarea în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale generale se va efectua în baza acelorași liste electorale utilizate la primul tur.

În primul tur, care a avut loc la 20 octombrie, au fost aleși primarii în 518 localități.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

 

Related posts

Valeriu Lungu, Direcția Învățământ Nisporeni:„Să ne debarasăm de prejudecăți și să oferim fiecărui copil șansa la educație”

AlbasatTV, Nisporeni

Ministrul educației: „Vom aborda deschis problema plăților informale și integritatea academică”

AlbasatTV, Nisporeni

Top umpluturi pentru colțunași pe care le va îndrăgi întreaga familie

AlbasatTV, Nisporeni

LIVE din sala Consiliului orășenesc Nisporeni – aleșii locali dezbat proiecte de interes public

AlbasatTV, Nisporeni

Nicu Popescu renunță la mandatul de deputat pentru funcția de emisar în afaceri europene

AlbasatTV, Nisporeni

Doina Gherman: Agenda europeană va fi prioritatea legislativului în următoarele luni

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul Munteanu solicită astăzi votul de încredere în Parlament

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 31.10.2025

AlbasatTV, Nisporeni

S-a stabilit componența comisiilor parlamentare. A fost creată una nouă

AlbasatTV, Nisporeni

Băncile din Moldova trebuie să opereze pe principii de piață, nu pe seama bugetului, comisar UE

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment