ALBASAT
Societate

Cei vinovați de concesionarea în detrimentul statului trebuie deconspirați, deputat

Raportul de audit al Curții de Conturi cu privire la încheierea și executarea contractului de concesiune a Aeroportului constată încălcări grave și abuzuri produse chiar la etapa concesionării. O spune președintele Comisiei de control al finanțelor publice, deputatul Igor Munteanu. Potrivit parlamentarului, autoritățile de profil trebuie să utilizeze toate posibilitățile pentru a apăra interesele statului și pentru a întoarce Aeroportul Internațional Chișinău în categoria obiectivelor de infrastructură strategică netransmisibilă altor companii private. Dar cel mai important – „trebuie să elucideze circumstanțele schemelor dubioase și să-i deconspire pe cei vinovați de această concesionare neizbutită și făcută în detrimentul intereselor statului”, transmite IPN.
Selectarea concesionarului nu a fost transparentă. A fost făcută de persoane care și-au încălcat obligațiile de serviciu și au acceptat o companie obscură cu 5 400 de lei pe cont, înregistrată chiar în ajunul concursului, afirmă deputatul. „Practic au permis să fie desfășurate acțiuni superficiale și ineficiente – 90% din investiții s-au făcut doar din veniturile operaționale ale Aeroportului. Banii împrumutați de către Avia Invest reprezintă surse obscure, netransparente, dacă vorbim de Panama. Scopul concesionării, practic, nu a fost atins din acest acord”, a declarat Igor Munteanu în cadrul unei conferințe de presă, susținute astăzi, 5 martie.

Potrivit lui, veniturile operaționale ale Aeroportului au fost folosite în deplină discreție a factorilor de decizie, prin împrumuturi unor părți terțe, neindicate în contractul de concesionare. Au fost finanțate activități străine de obiectivele concesionării, ceea ce poate fi considerat o acțiune de sustragere a 1,58 de miliarde de lei din taxele aeroportuare, așa-zisa taxă de modernizare, care a fost colectată de la toți pasagerii. Deputatul mai spune că scopurile primei etape de modernizare nu au fost îndeplinite în totalitate, existând riscul mare de neasigurare a investițiilor necesare nici pentru următoarele etape.

Președintele Comisiei menționează că, de fapt, concesionarul nu a achitat nici 50% din investițiile pe care era obligat să le facă în primă etapă. În 2017, Aeroportul a înregistrat un flux de 2,6 milioane de pasageri. Or, a doua etapă urma să înceapă anume la atingerea fluxului de 2,6 milioane de pasageri, lucru care nu s-a întâmplat. Și în acest caz, comisia de monitorizare a concesiunii, care include reprezentanți de la Agenția Proprietății Publice și alte structuri de stat, nu și-a  exercitat obligațiile fundamentale – nu a făcut evaluări, a tolerat ambiguitatea cu privire la obligațiile concesionarului și nu a prezentat poziția Guvernului pe care îl reprezintă, a constatat parlamentarul.

În opinia sa, contractul de concesionare trebuie anulat, din cauza viciilor de procedură la semnarea lui. „Dacă se dovedește că procedurile la pregătirea contractului și la selectarea concesionarului au fost viciate de la bun început, legislația prevede foarte clar care sunt responsabilitățile statului, ale APP-ului de a returna bunul, pentru că s-a comis o fraudă”, a mai spus Igor Munteanu.

Operațiunile și managementul Aeroportului Internațional Chișinău au fost transferate către Avia Invest în noiembrie 2013, în baza unui parteneriat public-privat. Compania concesionară s-a angajat să administreze aeroportul timp de 49 de ani și să investească în modernizarea lui 250 de milioane de euro.

Related posts

Mandate de arest pentru polițiștii de frontieră figuranți în dosarul „mitei la Aeroport”

Albasat

Comisia Europeană va oferi un grant în valoare de nouă milioane de euro

Albasat

FMI: Pentru a susține progresele atinse sunt necesare politici prudente și bine coordonate

Albasat

Leave a Comment