ALBASAT
Societate

Cel puțin nouă morți, în atacuri armate petrecute în Germania. Suspectul a fost găsit ulterior mort, alături de încă un cadavru

Cel puţin nouă persoane au fost ucise miercuri seară în două incidente armate petrecute la Hanau, în apropiere de Frankfurt. Presupusul autor al atacului și încă o persoană au fost găsiți ulterior morți, ceea ridică bilanțul acestor violențe la cel puțin 11 decese.

Suspectul este un cetățean german, care avea permis de port-armă. În mașina sa au fost găsite muniție și reviste despre armament, scrie Bild, citat de BBC.

Clientela preponderentă a localurilor atacate erau kurzi.

Poliția a anunțat că suspectul a fost găsit mort la domiciliul său. Șapte ore a durat căutarea lui.

Poliția din Hanau a anunțat într-o postare pe Twitter că anchetatorii l-au găsit pe suspectul atacurilor de miercuri seara. El era mort în locuința sa din Hanau, iar alături de suspect polițiștii au mai găsit un alt cadavru, despre care despre care deocamdată nu au fost furnizate alte informații.

Autoritățile nu au dat niciun detaliu despre suspect și au declarat doar că „în prezent, nu există indicii privind alte persoane implicate”.

În mesajul postat de autoritățile germane nu se menționează nimic despre identitatea sau naționalitatea victimelor și se arată că deocamdată nu este cunoscut motivul atacului.

Potrivit Mediafax, agenția germană de știri dpa scrie că 11 persoane au murit în urma atacului, dar nu se știe dacă bilanțul include și cele două trupuri din casa suspectului.

Related posts

Cursul valutar oficial la 14.06.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Aplicația EVO se planifică să fie lansată în această primăvară

AlbasatTV, Nisporeni

Pledăm pentru motivarea migrației legale, cu reîntoarcerea cetățenilor, Greceanîi

Albasat

Leave a Comment