ALBASAT
Societate

Cetățenii pot dona pentru activitatea politică cel mult 70 200 de lei

Comisia Electorală Centrală atenționează că au fost operate o serie de modificări la procedura de efectuare a donațiilor pentru susținerea activității politice, aplicabile începând cu 1 ianuarie 2023. Astfel, pe parcursul anului 2023, cetățenii pot face donații pentru activitatea politică în sumă totală de cel mult 70 200 de lei prin operațiuni bancare, dintre care maximum 11 700 de lei pot fi donați în numerar, transmite IPN.

În plafonul limită, în mărime de 70 200 de lei (6 salarii medii lunare pe economie) se includ și donațiile efectuate sub formă de proprietăți, bunuri sau servicii gratuite. Totodată, suma totală donată nu poate fi mai mare de 30% din venitul anual al persoanei fizice înregistrat pentru anul calendaristic precedent. În cazul cetățenilor Republicii Moldova cu statut de persoane cu funcție de demnitate publică, de funcționari publici, inclusiv cu statut special, sau de angajați în organizații publice, suma donațiilor nu poate depăși 10% din venitul anual al acestora. 

Sursele financiare ale donatorului pot proveni din activitatea de salariat, de întreprinzător, științifică sau din cea de creație desfășurată de către cetățenii Republicii Moldova, din burse, pensii, prestații sociale sau din alte venituri legale, cu excepția ajutorului social.

Dacă persoana fizică este membru de partid, în suma-limită sus-menţionată se include şi suma cotizaţiilor de membru de partid. Cotizaţia şi donaţia urmează să fie reflectate separat în contabilitatea partidului politic şi în rapoartele privind gestiunea financiară a acestuia.

Dacă persoana fizică beneficiază pe parcursul unui an doar de burse sau alte prestații sociale, de exemplu pensii, indemnizații, alocații, cu excepția ajutorului social, plafonul donației nu poate să depășească un salariu mediu lunar pe economie – 11 700 de lei pentru anul 2023.

Donaţiile în bani pentru un partid politic se efectuează prin operaţiuni bancare (card bancar, transfer direct), iar identitatea donatorului se indică în documentul bancar. În cazul în care donatorul nu deţine un cont bancar, banii se depun la sediul băncii, în contul bancar al partidului politic.

O persoană fizică în decursul unui an poate face donații în numerar unui sau mai multor partide politice, grupuri de inițiativă, concurenți electorali sau participanți la referendum în valoare de până la un salariu mediu pe economie stabilit pe anul respectiv (11 700 lei pentru anul 2023). Donațiile care depășesc această limită se vor face exclusiv prin operațiuni bancare. Dacă banii se depun în numerar la sediul partidului politic, persoana fizică va confirma depunerea donaţiei prin semnarea unei declaraţii pe proprie răspundere, care va fi păstrată şi anexată la documentele contabile.

Codul Contravențional prevede că finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali sau a participanților la referendum de către persoane fizice, manifestată prin depășirea plafoanelor stabilite de lege sau în numele unor persoane terțe (anonime) ori prin încălcarea regulilor stabilite de cadrul normativ existent, se sancționează cu amendă de la 30 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 180 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

Related posts

Cu 5,9 milioane de cazuri, India a devenit a doua ţară cea mai afectată de coronavirus din lume

Albasat

Premierul român: România nu ar fi completă fără românii din afara graniţelor

AlbasatTV, Nisporeni

Circa 40 de tronsoane de drumuri naționale au învelișul deteriorat de peste 65 %

Albasat

Leave a Comment