Portal de știri
Fără categorie

Cheltuielile pentru alegerile parlamentare sunt estimate la peste 110 milioane de lei

Bugetul pentru organizarea alegerilor parlamentare din 24 februarie este estimat la circa 110,2 milioane de lei, iar pentru alegerile locale, care, de asemenea, se vor desfășura anul viitor, este estimat un buget de circa 140 de milioane de lei. Cât ține de un eventual referendum, care ar urma să aibă loc odată cu scrutinul parlamentar, cheltuielile urmează să fie estimate în momentul în care va exista decizia legislativului în acest sens. Declarații în acest sens au fost făcute de către președinta Comisiei Electorală Centrale într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

Întrebată de ce atât de multă îngrijorare, neliniște pe interior și pe exterior că aceste alegeri ar putea să fie periclitate de buna lor organizare, să nu fie atât de libere, corecte și transparente, Alina Russu admite că acestea ar putea reieși din faptul că a fost modificat sistemul electoral. „Și alegerile parlamentare ordinare vor fi organizate pentru prima dată în baza sistemului electoral mixt, poate îngrijorările vin, dacă le numiți așa, din necunoașterea până la urmă a regulilor care vor fi aplicate”, susține președinta Comisiei. În cadrul scrutinului electoral parlamentar urmează să fie implicați în jur de 22-25 de mii de funcționari, în funcție de câte secții de votare vor fi deschise peste hotare.

Cu 60 de zile înainte de aleferi, începe propriu-zis perioada de desemnare a concurenților electorali. „Ceea ce se întâmplă acum, observăm în spațiul public, nu este altceva decât, cel puțin eu o tratez așa, o activitate politică, pentru că nu poți să vii cu desemnarea unui viitor sau potențial pretendent din moment ce n-a început perioada de desemnare a candidaților”, susține Alina Russu.

De asemenea, președinta CEC a mai spus că „pomenile electorale” în campania electorală sunt interzise. E vorba de băuturi alcoolice, produse de tutun, produse alimentare și alte bunuri. Alina Rusu mai menționează că Legea cu privire la cultele religioase stabilește că fețele bisericești nu au dreptul să se implice în campania electorală. Dacă acest lucru se întâmplă, Ministerul Justiției urmează să examineze situația.

Related posts

Clipe memorabile, oferite de artiștii din Nisporeni (VIDEO)

AlbasatTV, Nisporeni

Medicul Silvia Ibriciuc: „Viața după COVID este diferită”

AlbasatTV, Nisporeni

La Chișinău începe Festivalul de Film Studențesc

AlbasatTV, Nisporeni

Bogdan Aurescu: Moldova se confruntă cu multiple atacuri hibride

AlbasatTV, Nisporeni

Oportunități pentru tineri în municipiul Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

Aderarea la Zona Unică de Plăți în Euro va aduce plăți mai rapide și mai ieftine, viceguvernator

AlbasatTV, Nisporeni

Dinamica implementării Acordului de Asociere a oferit Moldovei statut de țară candidată la aderare, opinii

AlbasatTV, Nisporeni

Andrei Spînu: Cauzele avariei de la Termoelectrica, investigate cu sprijinul SIS

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 26.11.2022

AlbasatTV, Nisporeni

Germania vrea să uşureze procedurile de obţinere a cetăţeniei

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment