Fostul premier Ion Chicu spune că fost ofertat de Igor Dodon să participe la scrutinul din iulie pe lista PSRM, dar a respins propunerea pentru că nu împărtășește viziunile socialiștilor. Deși a fost promovat de Dodon la funcția de premier, Chicu afirmă că orice colaborare cu liderul PSRM ar fi încetat în momentul demisiei din funcția de șef al Executivului, notează IPN.
Ion Chicu a ales calea creării unei formațiuni politice de la zero pentru că, spune el, nu vrea să se asocieze cu imaginea niciunui partid vechi.
„Cel mai simplu mi-ar fi fost să fiu în primii trei pe lista unui partid politic, să acced în Parlament și să nu-mi bat capul, ulterior să-mi iau colegii și să le spun celor de la PSRM că drumurile noastre se despart. Așa cum se va întâmpla, cu singuranța, la prima ședință a Parlamentului cu unul dintre blocuri”, a spus Ion Chicu în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.
Chicu spune că vectorul geopolitic al țării ar fi principalul motiv de divergețe între formațiunea sa și cea condusă de Igor Dodon.
„Noi suntem partid de centru-dreapta, milităm pentru eurointegrarea țării, dar Dodon și colegii săi au alte viziuni la acest capitol. Miza noastră nu sunt fotoliile confortabile din Parlament, ci tribuna parlamentară pentru ne le putea transmiste cetățenilor mesajele noastre”, a spus Ion Chicu.
Fostul premier Ion Chicu a devenit președinte al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei în luna aprilie. Formațiunea a fost înregistrată în calitate de concurent electoral și se va regăsi la alegerile din 11 iulie pe buletinul de vot cu numărul 13.
previous post