China va vaccina pentru prima dată întreaga populație a unui oraș, după ce a înregistrat 15 cazuri noi de COVID-19.
Orașul are aproximativ 300.000 de locuitori și se află în apropierea graniței cu Myanmar. Locuitorii din Ruili, provincia Yunnan, au fost, de asemenea, plasați în carantină, potrivit BBC.
Decizia de vaccinare în masă vine după ce autoritățile locale au înregistrat cele 15 cazuri noi de Covid-19 – cea mai mare creștere zilnică înregistrată de China în mai mult de două luni.
Oficialii spun că monitorizează îndeaproape granița cu Myanmar, de unde par să fi apărut majoritatea noilor cazuri din regiune.
Mass-media de stat anunță că noile îmbolnăviri sunt importate, în majoritate, din Myanmar, care se confruntă cu o situație politică dificilă. De altfel, o parte din pacienți ar fi cetățeni din Myanmar.
Coronavirusul este, în cea mai mare parte, sub control în toată China și orice focar este întâmpinat cu măsuri dure de restricții.
- Moldova, invitată de UE să-și prezinte poziția de negociere pentru Clusterul 6 „Relații externe”
- Igor Grosu: Reforma APL continuă, șapte clustere au aprobat deja amalgamarea
- Apă mai scumpă pentru consumatorii casnici din Ungheni, Cantemir și Drochia
- MAE avertizează cetățenii moldoveni cu privire la controale extinse la frontiera Rusiei și Belarusului
- Flori, reculegere și emoție la Nisporeni. Vezi cum au fost comemorate victimele deportărilor staliniste

