Cinci instituții medicale vor fi dotate cu dispozitive medicale care urmează să fie achiziționate din bani oferiți de Japonia. Guvernul a aprobat miercuri un proiect cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de Grant cu Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională, transmite IPN.
Ministra sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că programul de consolidare a sistemului medical prevede acordare unui suport financiar sub formă de grant în mărime de un miliard de yeni japonezi. Suma este echivalentul a peste șapte milioane de euro. Banii vor fi folosiți pentru acoperirea necesităților urgente ale sistemului de sănătate, implicit fortificarea capacităților sectorului spitalicesc, prin achiziţia de dispozitive medicale în beneficiul a cinci instituții medico-sanitare publice din Republica Moldova.
Instituțiile beneficiare sunt Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Institutul Mamei și Copilului, Institutul Oncologic și Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Potrivit ministrei, aceste instituții medicale acordă asistență medicală unui număr mare de persoane, inclusiv refugiaților din Ucraina.
„Propunerea de Acord a fost precedată de o evaluare a necesităților, efectuată în cadrul instituțiilor beneficiare, de către o echipă de experți din Japonia, în acest sens fiind stabilită o listă de dispozitive medicale prioritare, precum aparate de radiologie, ecografe, aparate de dializă, de anestezie, ventilatoare, mese de operații și altele”, a notat Ala Nemerenco.
Totodată, pentru a facilita implementarea proiectului, pe parcursul lunii iunie-iulie un expert bioinginer medical din Japonia s-a aflat în misiune în Republica Moldova pentru a elabora, de comun acord cu instituțiile beneficiare, specificațiile tehnice a dispozitivelor medicale care se planifică a fi achiziționate.
next post